Cum se percep între ei liderii lumii: Merkel este „o personalitate puternică dar nu tulburată”, Obama – „un american care este foarte conștient de puterea Statelor Unite”
François Hollande o percepe pe Angela Merkel ca pe „o personalitate puternică dar nu tulburată”, iar „contrar față de ceea ce se spune”, relațiile sale cu ea „nu sunt proaste”, potrivit unor fragmente dintr-un material care va fi publicat sâmbătă de săptămânalului francez Marianne, relatează AFP.
„Am înțeles repede personalitatea sa, puternică dar nu tulburată. Știm ceea ce vrea și are simțul compromisului, pșstrându-și poziția”, afirmă președintele francez despre cancelarul german pentru ediția de sâmbătă a săptămânalului.
„Contrar față de ceea ce se spune, relațiile noastre nu sunt proaste”, adaugă el. În opinia lui Hollande, la summitul european de la Bruxelles, din perioada 28-29 iunie, cancelarul a „jucat un rol prețios”. „Ea a înțeles că trebuia să acționăm în privința Italiei și Spaniei, care și-au utilizat slăbiciunea în chip de forță”, apreciază președintele Franței.
În ceea ce îl privește pe președintele american Barack Obama, „el este foarte elaborat, foarte informat, dar este mai înainte de toate un american care este foarte conștient de puetrea Statelor Unite”, apreciază François Hollande. El afirmă că Obama „a fost complice (la poziția franceză în cadrul UE), deoarece el are nevoie de creștere în Europa în vederea relansării activității (economice) a țării sale”.
În cadrul summiturilor internaționale, președintele francez a pledat pentru măsuri vizând creșterea economică în Europa, mai ales în cursul summitului G8 de la Camp David (Statele Unite), în mai.
Evocând viața la Palatul Elysée, săptămânalul notează că noul președinte francez și-a „reorganizat” biroul, pentru a-l face mai prietenos. „Este nevoie de timp pentru a te apropia de un asemenea loc. Este dificil să îl personalizezi”, mărturisește Hollande, care a ales să continue să locuiască în apartamentul din Paris pe care îl împarte cu partenera sa Valérie Trierweiler.
„Instalîndu-mă aici, știam două lucruri, pe care faptele mi le-au confirmat. Mai întâi aspirația spre internațional. În sensul bun. Ridică. Nu ignoram faptul că urma să trăiesc o intensă secvență străină, dar nu aveam nicio idee despre cât de captivant este”, mai mărturisește președintele.
„Cea mai mare parte a programului prezidențial este european și internațional. Câștigăm prestigiu, dar acest lucru creează distanță și poate suscita în rândul francezilor un sentiment de îndepărtare, chiar abandonare”, recunoaște Hollande, care și-a făcut campanie pe tema unei președinții „normale”, apropiate de cetățeni.