Cum vei putea depista un agresor sexual pe Facebook
O nouă lege din Louisiana (SUA) le cere agresorilor sexuali să își menționeze acest statut pe Facebook și alte rețele de socializare, scrie CNN.
Inițiatorul legii, republicanul Jeff Thompson, a declarat că prevederea este în concordanță cu o altă lege, care spune că agresorii sexuali trebuie să înștiințeze vecinii și școlile din apropiere cu privire la statutul său. Thompson, a cărui lege va intra în vigoare pe 1 august, a declarat că speră ca și alte state să adopte această prevedere.
Facebook și MySpace elimină de ani buni agresorii sexuali de pe site-urile lor, însă Thompson, tată a doi copii minori, spune că nu rețelele de socializare ar trebui să se ocupe de acest lucru, ci autoritățile statului.
Conform legii, agresorii sexuali trebuie să includă în profilul lor de pe rețelele de socializare un mesaj public, prin care să îi înștiințeze pe ceilalți utilizatori de trecutul lor. În plus, persoanele din această categorie trebuie să includă adresa lor completă și jurisdicția în care au fost condamnați, mai scrie CNN.
Cei care vor încălca noua lege riscă între 2 și 10 ani de închisoare, plus o amendă de până la 1.000 de dolari. În plus, recidiviștii riscă între 5 și 20 de ani de închisoare, plus o amendă de până la 3.000 de dolari.
CNN notează că, teoretic, Facebook interzice, prin termenii și condițiile sale, agresorilor sexuali să își facă un cont.