Prima pagină » Știri externe » Cum vor arăta computerele peste 5 ani, în viziunea IBM

Cum vor arăta computerele peste 5 ani, în viziunea IBM

Cum vor arăta computerele peste 5 ani, în viziunea IBM
Peste 5 ani, computerele vor avea toate cele cinci simțuri și vor percepe lumea înconjurătoare asemănător cu oamenii, anticipează IBM, într-o serie de proiecții privind viitorul industriei IT, prezentate periodic, transmite CNN Money.

Peste 5 ani, computerele vor avea toate cele cinci simțuri și vor percepe lumea înconjurătoare asemănător cu oamenii, anticipează IBM, într-o serie de proiecții privind viitorul industriei IT, prezentate periodic, transmite CNN Money.

Astfel, în curând, un utilizator care dorește să cumpere îmbrăcăminte de pe internet va putea simți materialul numai prin atingerea ecranului.

Senzorii computerelor se apropie rapid de nivelul de complexitate necesar pentru a interpreta prin atingere caracteristicile unui obiect.

Totodată, IBM crede că, peste 5 ani, un smartphone va putea imita prin vibrație caracteristicile unei suprafețe – utilizatorul va atinge ecranul din sticlă, dar va percepe materialul respectiv, de exemplu, o rochie afișată pe display.

„Nu vorbim despre ecrane pufoase. Nu va trebui să vă duceți Samsungul la curățătorie”, glumește vicepreședintele IBM, Bernie Meyerson.

Cercetătorii IBM lucrează deja la aplicații pentru utilizarea în domeniul retail sau în sectorul sănătății a tehnologiilor bazate pe atingere, pe senzori infraroșii sau pe puncte de presiune.

În privința „văzului”, computerele din ziua de azi sunt deja unelte desăvârșite de captură și redare a imaginii, iar capacitățile de recunoaștere vizuală au evoluat semnificativ în ultimii ani. Cu toate acestea, aparatele nu înțeleg încă prea bine „la ce se uită”, fiind necesară intervenția utilizatorului.

IBM anticipează că, peste 5 ani, computerele vor putea interpreta imaginile mai bine decât oamenii, analizând culorile, texturile și alte caracteristici pentru a aduna informații. În domeniul medical, computerul va „vedea” mai multe detalii și informații decât doctorii în planșele rezultate în urma testelor de rezonanță, precum radiografiile. De exemplu, un computer va putea diferenția rapid țesutul bolnav de cel sănătos în urma unui test de rezonanță magnetică, cred inginerii companiei americane.

Computerele vor dobândi, de asemenea, auz, fiind capabile să interpreteze sunete pe care urechea umană nu le aude sau nu le poate înțelege. De exemplu, IBM consideră că, în 2018, un smartphone va putea interpreta cu acuratețe sunetele scoase de un nou-născut.

În viitorul apropiat, computerele nu numai că vor putea detecta dacă un bebeluș este deranjat de ceva, ci vor stabili chiar dacă îi este foame, este obosit sau îi este cald, anticipează IBM.

Evoluția tehnologiei în acest domeniu are aplicații vaste: computerele vor putea detecta când un copac este pe cale să cadă, când urmează să aibă loc o alunecare de teren sau când ar putea avea loc un accident auto.

Gustul și mirosul, simțuri în prezent greu de imaginat că ar putea înzestra un computer, sunt, de asemenea, la mică distanță de realitate.

Computerele vor putea ajuta oamenii să prepare rețeta perfectă prin descompunerea virtuală a alimentelor la nivel molecular, pentru a determina, prin calcule complexe, ce combinații de arome vor fi pe placul „stăpânului”. Pe baza acestor informații, smartphone-ul va putea crea rețete ideale, IBM considerând că astfel oamenii vor mânca mai bine – mâncarea sănătoasă cu gust mai bun va fi mai atractivă.

În industria chimică se utilizează deja microcipuri care pot detecta contaminarea aerului din încăperi prin descompunere la nivel molecular, cercetătorii IBM încercând în prezent să adapteze această tehnologie pentru analizarea structurii chimice a alimentelor.

Mirosul vine, de asemenea, în spațiul IT. „Credeți că sunteți pe cale să răciți? Peste 5 ani, veți putea respira către smartphone pentru a afla”, anticipează IBM.

Senzorii pregătiți de oamenii de știință vor putea analiza mirosurile din respirație pentru a identifica urme de boli, de la infecții bacteriene, probleme la ficat și rinichi, astm, diabet, epilepsie.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Infotrafic: Ceața îngreunează circulația pe mai multe drumuri din sudul țării
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Horoscop 15 decembrie 2025: Zodiile care trebuie să fie atente: Tensiuni la bani, întârzieri și recunoaștere neașteptată
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Două planete din Sistemul Solar nu sunt ceea ce par, susțin cercetătorii