Cum vor fi afectate salariile britanicilor de Brexit
Analizând impactul migrației asupra Marii Britanii în ultimul deceniu, Resolution Foundation, o companie din Londra, a spus că în timp ce per total imigranții nu au un impact asupra salariilor, unele job-uri, precum vânzările, securitatea sau menajul au înregistrat scăderi de salarii.
„Susținătorii taberei leave au capitalizat pe resentimentul construit în jurul referendumului din iunie și au susținut că muncitorii prost plătiți vor beneficia dacă se reduce migrația”, arată un raport al aceleiași companii.
Resolution estimează că salariile muncitorilor care lucrează în industriile cele mai afectate de Brexit din Marea Britanie vor crește între 0,2% și 0,6% până în 2018 dacă fluxul de migranți va fi redus imediat la ținta guvernamentală de 100.000 pe an, față de nivelul actual de 333.000.
Totuși, orice majorare ar urma să fie ștearsă de scăderea reală de 2% pe care Banca Angliei a prognozat-o luna aceasta, care arată încetinirea economică și creșterea inflației.