Prima pagină » Știri externe » Cum vor să-i pedepsească pe separatiștii proruși țările afectate de tragedia zborului MH17

Cum vor să-i pedepsească pe separatiștii proruși țările afectate de tragedia zborului MH17

Cum vor să-i pedepsească pe separatiștii proruși țările afectate de tragedia zborului MH17
Cum vor să-i pedepsească pe separatiștii proruși țările afectate de tragedia zborului MH17

Ministrul australian de Externe Julie Bishop a discutat această problemă cu secretarul general al ONU Ban Ki-moon, după ce a anunțat că Australia, Olanda – din care provin cele mai multe victime și de unde a plecat avionul aparținând companiei Malaysia Airlines -, Belgia, Malaysia și Ucraina lucrează la crearea unui tribunal independent pentru judecarea celor care se fac vinovați de doborârea avionului malaysian în Ucraina.

Bishop a anunțat miercuri că, în pofida votului de veto al Rusiei în Consiliul de Securitate al ONU, în iulie, împotriva rezoluției care ar fi creat un tribunal penal internațional, aceste țări își vor continua demersul în vederea creării unui tribunal special care ar putea funcționa fără autorizația ONU, potrivit The New York Times (NYT).

„Există un număr de evoluții și vă pot asigura că există un număr de avocați penali internaționali care lucrează la acest lucru”, a declarat Bisop într-un interviu în exclusivitate pentru NYT.

Rezoluția Consiliului de Securitate al ONU din iulie ar fi fost o decizie cu caracter constrângător în vederea formării unui tribunal care să-i fi judecat pe cei care se fac vinovați de distrugerea avionului de linie și ar fi obligat toate țările să coopereze în cadrul procesului.

Însă, în urma votului de veto al Moscovei, țările afectate de tragedie vor să creze un tribunal „de tip Lockerbie”.

Doi libieni au fost judecați la Haga – în procesul atentatului de la Lockerbie, de către un tribunal înființat și care a funcționat în baza legii scoțiene – sub acuzația că au comis atentatul cu bombă la bordul zborului Pan Am 103, în 1988, în spațiul aerian al Scoției.

Procesul a avut loc în Olanda, în pofida insistențelor Marii Britanii și Statelor Unite ca suspecții să fie judecați în Scoția sau pe teritoriul american, în urma refuzului Libiei de a-i extrăda pe cei doi bărbați și solicitării ca aceștia să fie judecați într-o țară neutră.

Kievul și Occidentul suspectează că separatiști proruși din estul Ucrainei, pe care Rusia este acuzată că-i susține cu armament și oameni, au folosit un sistem de rachete de fabricație rusă pentru a doborî avionul care efectua zborul MH17, omorând toate cele 298 de persoane de la bord.

Biroul olandez pentru Securitate, care conduce ancheta civilă cu privire la cauzele prăbușirii zborului MH17, urmează să prezinte un raport final în octombrie, dar nu va stabili vreo vină.

Separat, procurori din țările cu cele mai multe victime – Olanda, Malaysia, Belgia, Australia și Ucraina – anchetează incidentul.

Unele dintre fragmentele recuperate de la locul unde s-a prăbușit zborul MH17 ar putea să fie fragmente ale unei rachete provenind de la un sistem fabricat de ruși, au anunțat procurorii olandezi, care conduc această anchetă.

Moscova respinge aceste acuzații, iar anchetatori federali ruși acuză armata ucraineană că a doborât aeronava Malaysia Airlines, care efectua în iulie 2014 zborul 17 de la Amsterdam la Kuala Lumpur.

Citește și