Cum vrea Austria să rezolve problema refugiaților: ”Este clar ce se va întâmpla”

Publicat: 07 03. 2016, 11:47

„Germania trebuie să impună un număr-limită de refugiați pe care se pregătește să-i transfere din Siria și Turcia pe teritoriul său. Germania trebuie să clarifice situația, în caz contrar, refugiații vor continua să se îndrepte spre Germania”, a declarat, duminică, Faymann, citat de ziarul Kurier.

„Dacă luăm în considerare statisticile Austriei, Germania ar putea stabili o cotă maximă de 400.000 de refugiați. Atâta timp cât Germania nu va face acest lucru, este clar ce se va întâmpla. Refugiații vor continua să creadă că vor putea să se îndrepte (spre Germania)”, a explicat cancelarul austriac.

În Germania, anul trecut s-au înregistrat peste 1,1 milioane de solicitări de azil.

Austria a impus luna trecută cote zilnice pentru imigranții clandestini, permițând 3.200 de sosiri pe zi, decizie care a fost criticată de Comisia Europeană și de organizații pentru protecția drepturilor omului.

În Austria, o țară cu o populație de 8,5 milioane de locuitori, au fost înregistrate 90.000 de solicitări de azil anul trecut. Din această cauză, guvenul austriac a stabilit la începutul anului în curs un număr-limită de 37.500 de astfel de solicitări.

Faymann a explicat că în cadrul summitului UE-Turcia organizat luni, la Bruxelles, ar trebui să hotărască trei chestiuni: îmbunătățirea cooperării dintre UE și Turcia în privința combaterii rețelelor de trafic de persoane și a deportării imigranților ale căror solicitări au fost respinse, reducerea fluxului de imigranți din Europa și convenirea unui sistem pentru statele UE în acord cu Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiați privind preluarea imigranților din taberele de refugiați din Turcia.

Într-un interviu separat acordat duminică ziarului Oesterreich, ministrul austriac al Apărării, Hans Peter Doskozil, a anunțat că Austria nu va mai accepta sistemul de cote obligatorii pentru repartizarea a 160.000 de imigranți din Grecia în statele membre, sistem adoptat de UE în luna septembrie a anului trecut.