Cupa Mondială din 2014, în viziunea Goldman Sachs: cine va câștiga trofeul
„Predicțiile pentru fiecare meci se bazează pe o analiză regresivă care cuprinde toate meciurile internaționale, cu excepția partidelor amicale, începând cu 1960. În total, aproximativ 14.000 de observații estimează modelul nostru de coeficient. Ca să fie clar, modelul nostru nu folosește informații despre calitatea echipelor sau a jucătorilor. Dacă un jucător important al unei echipe se accidentează, acesta nu va afecta predicția noastră. Toată abordarea studiului este pur statistică”, au notat realizatorii previziunii.
Dacă Brazilia este favorita principală a competiției, Camerun, Japonia și Honduras au cele mai mici șanse la victoria finală, susține Goldman Sachs.
Sursa citată menționează că echipa Angliei are șanse mici să iasă din grupe, având o probabilitatea redusă pentru a învinge reprezentativa statului Costa Rica.
În faza optimilor de finală ar urma să aibă loc partidele: Brazilia – Olanda, scor 3-1; Grecia – Uruguay, scor 1-1, dar europenii ar merge mai departe; Franța – Iran, scor 1-1, „cocoșii galici” ar avansa în sferturi; Germania – Belgia, scor 2-1; Spania – Croația, scor 2-1; Italia – Columbia, scor 1-1, squadra azzura se va califica; Argentina – Ecuador, scor 2-1; Rusia – Portugalia, scor 1-1, ibericii ar accede în sferturi.
În sferturile de finală, Spania va învinge Italia cu scorul de 2-1, Argentina pe Portugalia cu același scor, Brazilia va trece de Uruguay cu 3-1, iar Franța va fi eliminată de Germania, după 1-2.
Brazilia va fi prima finalistă, după ce va învinge Germania, scor 2-1, iar Argentina va elimina pe Spania, după 1-1 și prelungiri.
Finala va fi câștigată de Brazilia, care se va impune cu 3-1 în ultimul act.