UPDATE 18:18 Federica Mogherini: UE este pregătită să lucreze cu Guvernul legitim al Republicii Moldova
Federica Mogherini, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe și Politici de Securitate și comisarul european Johannes Hahn au emis un comunicat comun prin care transmit că Uniunea Europeană este pregătită să colaboreze cu „Guvernul legitim din punct de vedere democratic” al Republicii Moldova.
Uniunea Europeană a luat la cunoștiință deciziile luate sâmbătă în Parlamentul Republicii Moldova, inclusiv formarea noului Guvern, condus de Maia Sandu.
„Uniunea Europeană este pregătită să lucreze cu Guvernul legitim din punct de vedere democratic, pe baza unui angajament reciproc față de reforme și față de principiile fundamentale din Acordul de Asociere. Respectarea statului de drept și a democrației ar trebui să rămână pilonii relațiilor noastre. Acesta este lucrul așteptat și meritat de cetățenii Republicii Moldova”, se menționează în comunicat.
„În lumina ultimelor evoluții care au urmat deciziilor luare ieri (sâmbătă, n.red.) de către Parlamentul Republicii Moldova, Uniunea Europeană reiterează ferm apelul la calm și responsabilitate. Dialogul dintre reprezentanții aleși în mod democratic trebuie să rămână cheia pentru găsirea unei soluții la criza politică actuală”, conform comunicatului emis de Mogherini și Hahn.
UPDATE 17:28 Consiliul Europei face apel la calm și responsabilitate în Republica Moldova
Consiliul Europei a cerut forțelor politice din Republica Moldova să acționeze în mod calm și responsabil în contextul crizei politice cu care se confruntă țara, conform unui comunicat publicat duminică pe site-ul instituției.
„Consiliul Europei face apel tuturor forțelor politice din Republica Moldova să acționeze responsabil și calm la situația curentă. Problemele politice ar trebui dezbătute și rezolvate în Parlament, de către reprezentanții aleși în mod democratic”, se menționează în comunicatul emis de Consiliul Europei.
De asemenea, Consiliul Europei a transmis că va oferi asistență Republicii Moldova.
„Respectarea principiilor statului de drept, ale democrației și ale drepturilor oamenilor este esențială. Suntem pregătiți să asistăm Republica Moldova, stat membru al Consiliului Europei și parte a Convenției Europene pentru Drepturile Omului, cu reformele necesare, inclusiv reforma sistemului judiciar și lupta împotriva corupției”, conform comunicatului.
UPDATE 16:45 Prima ședință a Guvernului condus de Maia Sandu va avea loc luni
Prima ședință a noului Guvern al Republicii Moldova, condus de Maia Sandu, va avea loc luni la ora 11, a transmis prim-ministrul în cadrul unei conferințe de presă.
Maia Sandu a transmis că ședința de luni va avea loc în incinta Parlamentului, nu a Guvernului.
De asemenea, în cadrul ședinței vor fi aprobate mai multe demisii și numiri în funcție.
„Mâine, la 11.00 va avea loc ședința Guvernului. În această primă ședință a Guvernului nou votat se vor pune în discuție primele demiteri și numiri în funcție”, a declarat Maia Sandu.
Maia Sandu le-a mulțumit cetățenilor care sprijină noul Guvern, reprezentanților societății civile și ai organizațiilor internaționale.
De asemenea, Consiliul Europei a transms un mesaj de susținere pentru noul Guvern și pentru deciziile luate sâmbătă în Republica Moldova, a anunțat prim-ministrul.
Referitor la mitingul organizat de Partidul Democrat sâmbătă, Maia Sandu a transmis că „opoziția are dreptul să protesteze”.
Prim-ministrul a reiterat apelul făcut funcționarilor publici, conform căruia aceștia sunt sfătuiți să respecte legea și să se prezinte luni la serviciu, pentru a nu bloca activitatea instituțiilor de stat. Maia Sandu a transmis că blocajul de duminică din instituțiile de stat este din cauza Partidului Democrat.
UPDATE 15:18 Maia Sandu, apel către funcționarii publici din Republica Moldova
Prim-ministrul Republicii Moldova, Maia Sandu, a ținut duminică un discurs prin care le-a transmis funcționarilor publici că noul Guvern dorește să elibereze instituțiile statului de controlul politic și a cerut susținerea acestora în perioada de transfer a puterii.
„Voi sunteți temelia bunei administrări a țării. Politicienii vin și se duc, dar voi sunteți cei care guvernați cu adevărat această țară, prin competențele, cunoștiințele și loialitatea voastră față de Republica Moldova. Noul Guvern ales și învestit legitim pe care îl conduc își propune în primul rând să elibereze administrația de presiune și șantaj, astfel încât să fiți liberi, să vă faceți meseria în folosul oamenilor”, a declarat Maia Sandu.
Prim-ministrul a condamnat faptul că instituțiile publice s-au aflat în ultimii ani sub control politic și a garantat funcționarilor că acest lucru urmează să se schimbe.
„Ne dorim ca funcționarii publici să aibă o singură autoritate: legea. Știm că în ultimii ani ați fost presați să îndepliniți ordinele primite de la Partidul Democrat, iar acest lucru nu e normal într-un stat democratic”, a transmis Maia Sandu.
Noi, miniștrii din noul Guvern, vom desființa controlul politic asupra instituțiilor, așa încât dumneavoastră să vă îndepliniți atribuțiile doar în concordanță cu ce e scris în lege”, a adăugat prim-ministrul.
De asemenea, Maia Sandu a criticat faptul că Partidul Democrat nu dorește să predea puterea: „Țara noaștră trăiește acum vremuri de cumpănă. Fosta Guvernare oligarhică nu dorește să plece benevol de la putere și încearcă să vă mplice în jocurile ei murdare. Este important să conștientizați că trecerea pașnică a puterii depinde acum de voi. Încrederea oamenilor în instituții și în țară depinde acum de loialitatea voastră față de lege și cetățeni.”.
Maia Sandu le-a cerut funcționarilor publici să susțină noul Guvern și să nu mai primească ordine de la Vladimir Plahotniuc, liderul Partidului Democrat.
„Vă îndemn să susțineți eforturile noului Guvern legitim și să construim o țară liberă și prosperă. Nu ascultați de indicațiile ilegale și nedemne ale lui Plahotniuc împotriva poporului. El vrea să vă folosească drept scut pentru a se apăra pe sine. Lui nu îi pasă de voi. Nu îi pasă de lege. Voi sunteți mai mulți și mai puternici. Nu ieșiti în stradă la îndemnul uzurpatorului. Aveți încrederea că în curand vă vom elibera”, a declarat Maia Sandu.
Prim-ministrul a anunțat că începând de luni, instituțiile de stat trebuie să funcționeze în regim normal.
De asemenea, Maia Sandu a transmis că va organiza o conferință de presă la ora 16.00.
Mai multe persoane prezente duminică la mitingul organizat de Partidul Democrat în Chișinău au aruncat curcani în curtea sediului Președinției, în semn de protest față de președintele Igor Dodon și de evenimentele din ultimele două zile, relatează Unimedia.
UPDATE 14:26 Mitingul de amploare din Chișinău, organizat de Partidul Democrat, a luat sfârșit
Mii de persoane au participat duminică în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău la un miting de amploare, pentru respectarea deciziilor Curții Constituționale și pentru organizarea de alegeri anticipate parlamentare și prezidențiale, conform Unimedia și Ziarul de Gardă.
Protestatarii au fost aduși duminică în Chișinău cu zeci de microbuze și autocare, pentru a participa la mitingul organizat de Partidul Democrat, condus de Vladimir Plahotniuc.
În Piața Marii Adunări Naționale este amplasată o scenă cu simbolurile Partidului Democrat.
La finalul mitingului, liderul Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, a făcut apel susținătorilor să fie pregătiți pentru organizarea altor manifestări similare în următoarele zile.
La mitingul de duminică a participat și liderul Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă: „Am vrut să-i spun în față (lui Plahotniuc, n.red.) că dictatura lui s-a terminat. Curtea Constituțională este o adunătură”.
Manifestanții au cerut demisia președintelui Igor Dodon și au scandat „Noi suntem poporul, Dodon e trădătorul” și „Țara nu se vinde”.
La miting au fost prezenți și Andrian Candu, fostul președinte al Parlamentului din Republica Moldova și Vladimir Plahotniuc, liderul PDM.
„Puterea o deține poporul. Doar poporul are dreptul că decidă cine merită să guverneze în această țară. Republica Moldova este o țărișoară mică. Salutăm decizia de a stabili alegerile parlamentare pe 6 septembrie”, a declarat Andrian Candu.
„Am venit să arătăm un mesaj de solidaritate. Este o lovitură de stat. Jos Dodon! Dodon trebuie să demisioneze imediat, trebuie să mergem în alegeri parlamentare anticipate și concomitent alegeri prezidențiale. Noi, PD, am încercat să facem o alianță, să mărim salarii, pensii mai mari, însă a venit Dodon să mă convingă să împărțim țara. Nu am acceptat condițiile lui, nu am acceptat să-mi trădez țara”, a declarat Plahotniuc.
UPDATE 13:07 Igor Dodon: Există două soluții, proteste masive sau presiune din partea partenerilor externi
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, suspendat temporar din funcție în urma unei decizii CCM, a declarat că există două soluții la criza politică actuală, organizarea de proteste masive sau presiunea din partea partenerilor externi.
Igor Dodon a organizat duminică o conferință de presă, în urma discuțiilor purtate cu Blocul ACUM și PSRM, care au format sâmbătă majoritate parlamentară, ceea ce a dus la „deblocarea crizei politice din Republica Moldova”.
Președintele suspendat din funcție a transmis că a primit foarte multe mesaje de încurajare din partea partenerilor externi, care recunosc legalitatea proceselor parlamentare ce au avut loc sâmbătă.
Dodon a criticat Partidul Democrat și l-a acuzat pe Vladimir Plahotniuc, liderul partidului, că nu dorește să renunțe la putere.
„Cei care pe parcursul ultimilor ani au controlat instituțiile de stat nu vor să cedeze puterea în Republica Moldova. Era de așteptat. Nu cred că se așepta cineva ca Plahotniuc să plece singur”, a declarat Dodon.
Pentru criza politică din țară, Igor Dodon a transmis că există două soluții: organizarea de proteste masive și presiunea pe care o pot exercita partenerii externi, care recunosc legitimitatea deciziilor de sâmbătă.
„Sunt mai multe soluții. Să chemăm oamenii masiv în stradă, dar nu azi, pentru că nu trebuie să punem oamenii față în față. Ei asta își doresc, de aia au pus oameni în corturi. A doua soluție, presiunea din partea partenerilor noștri externi, și din est și din vest. Sunt în permanentă legătură cu ambasadorii”, a transmis Dodon.
De asemenea, președintele Republicii Moldova a acuzat membrii Curții Constituționale că se lasă șantajați și controlați și că data limită comunicată inițial pentru formarea majorității parlamentare era de 9 iunie.
„Poziția noastră fermă, susținută de societate și partenerii străini: termenul limită de dizolvare a Parlamentului e data de 9 iunie. Astăzi. Ieri a fost termenul legal de formare a majorității parlamentare și formarea Guvernului. Premise pentru dizolvarea Parlamentului, azi, nu sunt. Decizia reprezintă o uzurpare a puterii în stat”, a declarat Dodon cu referire la decizia de dizolvare a Parlamentului.
„Dacă se știa din timp că data limită e 7 (iunie, n.red.), cred că majoritatea parlamentară se forma pe 6. Ei au creat impresia că e data de 9″, a adăugat Dodon, criticând decizia Curții Constituționale
UPDATE 13:05 Guvernul României: Forțele politice din Republica Moldova să respecte procesul democratic
Guvernul României face un apel la toate forțele politice din Republica Moldova să respecte procesul democratic și voința cetățenilor exprimată prin vot la alegerile din februarie 2019, în contextul evenimentelor politice de la Chișinău.
„Guvernul României urmărește îndeaproape evoluțiile politice din Republica Moldova. România, ca stat care deține Președinția Consiliului Uniunii Europene și care susține ferm parcursul european al Republicii Moldova, face un apel la toate forțele politice să respecte procesul democratic și voința cetățenilor exprimată prin vot la alegerile din februarie 2019″, se arată într-un comunicat al Guvernului, remis MEDIAFAX.
„Cetățenii Republicii Moldova au nevoie de o soluție negociată politic care să le asigure prosperitatea, continuarea reformelor și consolidarea parcursului pro-european”, mai transmite sursa citată.
UPDATE 12:40 Maia Sandu face apel forțelor de ordine să nu blocheze activitatea instituțiilor de Stat
Maia Sandu, prim-ministrul Republicii Moldova, a cerut forțelor de ordine să nu încerce să blocheze activitatea instituțiilor statului, în contextul protestelor organizate duminică de Partidul Democrat.
Maia Sandu s-a adresat prin intermediul unei conferințe de presă polițiștilor, carabinierilor, instituțiilor penitenciare și trupelor speciale.
„Ieri a fost aleasă o nouă conducere a Parlamentului și învestit un nou Guvern, care trebuie să intre în funcție și să scoată țara din criza politică. Guvernul învestit ieri reprezintă puterea legitimă a Republicii Moldova, e susținut de majoritatea cetățenilor și de către prietenii noștri de peste hotare. Guvernul își va îndeplini atribuțiile și acest lucru trebuie să se întâmple democratic”, a declarat Maia Sandu.
Maia Sandu a acuzat Partidul Democrat, condus de Vladimir Plahotniuc, că se folosește de forțele de ordine pentru a împiedica tranziția pașnică a puterii.
„Partidul Democrat vrea să folosească structurile de forță pentru a arunca țara în haos, petru a proteja un singur om: pe Plahotniuc”, a adăugat Maia Sandu.
„Ordinele pe care le dă acum Plahotniuc sunt ilegale. Nu puneți în primejdie viața cetățenilor noștri pentru un om care și-a ieșit din minți”, a transmis Maia Sandu, asigurând că locurile de muncă al angajațiilor serviciilor de securitate nu vor fi puse în pericol.
„Atunci când pierzi puterea politică, trebuie să te retragi demn, nu să folosești cetățenii ca scut. Asigurați eliberarea instituțiilor de stat, pentru ca noul Guvern să își poată începe activitatea”, le-a transmis Maia Sandu forțelor de ordine din Republica Moldova.
„Vă ordon să vă faceți datoria față de țară și față de cetățeni”, a concluzionat prim-ministrul.
UPDATE 12:34 Miting la Chișinău. Plahotniuc cere alegeri prezidențiale: Dodon a vrut să dea țărișoara străinilor
Mii de oameni participă, la ora transmiterii știrii, la Chișinău, la un miting de susținere a ordinii constituționale, în contextul deciziilor politice din ultimele 24 de ore. Liderul PDM Vlad Plahotniuc cere alegerea unui nou președinte, relatează publika.md.
„A încercat (n.r.: Dodon) să federalizeze țărișoara noastră, să o împartă pe raioane, să o dea străinilor. Pentru că el a trădat poporul. După fărădelegile făcute, Dodon trebuie să demisioneze și trebie să organizăm concomitent cu alegerile anticipate și alegerea unui nou președinte al Moldovei, din neamul nostru”, a spus Vlad Plahotni, în timpul mitingului.
Potrivit publika.md, la eveniment participă mii de moldoveni.
UPDATE 11:34 Iohannis: Stabilitatea este esențială pentru continuarea parcursului european
Față de evoluțiile politice recente din Republica Moldova, președintele Klaus Iohannis adresează tuturor forțelor politice din această țară un apel ferm pentru respectarea democrației și a statului de drept, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.
„Stabilitatea Republicii Moldova este esențială pentru continuarea parcursului european al acestui stat, care s-a angajat să ducă la îndeplinire un amplu proces de reforme, inclusiv în ceea ce privește statul de drept și buna guvernare, în conformitate cu angajamentul său față de Uniunea Europeană, în baza Acordului de Asociere. Această situație de criză poate fi rezolvată în beneficiul cetățenilor Republicii Moldova doar prin dialogul responsabil al tuturor forțelor politice, care trebuie să manifeste calm și reținere în această perioadă și să acorde astfel prioritate stabilității politice a țării”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.
UPDATE 11:23 Parlamentul Republicii Moldova a fost dizolvat
Curtea Constituțională a Republicii Moldova a emis duminică o hotărâre pentru dizolvarea Parlamentului, în urma unei sesizări depuse de Pavel Filip, care a preluat funcția de președinte interimar după suspendarea lui Igor Dodon, conform unui comunicat emis de CCM.
După ce a fost numit în funcția de președinte interimar al Republicii Moldova prin intermediul unei hotărâri emise de CCM, Pavel Filip a decis dizolvarea Parlamentului.
„Se constată drept circumstanță care justifică dizolvarea Parlamentului Republicii Moldova de legislatura a X-a imposibilitatea formării Guvernului în termenul prevăzut de articolul 85 alin. (1) din Constituție”, se menționează în comunicatul emis de CCM.
UPDATE 11:19 Pavel Filip a semnat decretul de organizare a alegerilor anticipate în Rep. Moldova
Potrivit acestuia, alegerile anticipate sunt unica soluție drept urmare a „crizei” care ar fi fost declanșată de PSRM și Blocul ACUM. „Clasa politică este compromisă pentru că nu au reșit timp de trei luni să formeze un guvern”, a declarat Pavel Filip, potrivit www.zdg.md.
„În aceste condiții este normal că poporul este cel care are dreptul de a decide cine mai merită mandatul de deputat cine le mai poate reprezenta interesele”, explicat Pavel Filip.
„Mâine este o zi obișnuită în R. Moldova. Fac apel la calm și reținere, la respectarea legii și ordinii constituționale. Fac apel la politicieni să nu forțeze punerea în aplicare a acțiunilor care seamănă a lovitură de stat”, a afirmat Filip, care a transmis că va participa la manifestațiile din PMAN.
UPDATE 11:02 Șeful statului a petrecut noaptea în Ambasada Federației Ruse de la Chișinău
Președintele Igor Dodon a înnoptat aseară pe teritoriul ambasadei Federației Ruse care se află în Chișinău. Mai exact, a dormit în hotelul ambasadei care se află pe teritoriul diplomației de la Moscova, scrie deschide.md.
Publicația menționată spune că președintele moldovean a dormit pe teritoriul rus, în aceeași zi în care Publika.md a făcut publice imagini în care Dodon îi spune lui Vlad Plahotniuc că vrea să federalizeze Republica Moldova și că primește până la un milion de dolari pe lună din Federația Rusă.
Știrea inițială:
Curtea Constituțională a Republicii Moldova a decis suspendarea temporară a lui Igor Dodon din funcția de președinte al țării, în urma refuzului acestuia de a dizolva parlamentul, conform unui comunicat emis duminică de CCM.
Interimatul va fi asigurat de prim-ministrul Pavel Filip, care este obligat să dizolve Parlamentul, conform deciziei CCM.
Duminică dimineață, Curtea Constituțională a Republicii Moldova a examinat o sesizare depusă de către un grup de deputați privind constatarea circumstanțelor care justifică interimatul funcției de Președinte al Republicii Moldova.
Astfel, CCM a decis că președintele Igor Dodon va fi suspendat din funcție deoarece a refuzat deliberat să dizolve sâmbătă Parlamentul și să stabilească data alegerilor anticipate, conform unei decizii CCM emise vineri.
„Se constată ca circumstanță care justifică interimatul funcției de Președinte al Republicii Moldova în cadrul procedurii de dizolvare a Parlamentului refuzul deliberat al Președintelui de a-și îndeplini obligația constituțională de a sesiza Curtea Constituțională, pentru constatarea circumstanțelor care justifică dizolvarea Parlamentului de legislatura a X-a, cu emiterea ulterioară a decretului de dizolvare a Parlamentului și de stabilire a datei alegerilor parlamentare anticipate, fapt care reprezintă, potrivit articolului 91 din Constituție, o imposibilitate temporară de exercitare a atribuțiilor sale în acest sens”, se menționează în comunicatul emis de CCM.
De asemenea, în hotărârea emisă duminică de CCM se stabilește ca Pavel Filip să preia temporar atribuțiile președintelui, să dizolve Parlamentul și să convoace alegeri anticipate.
„În baza articolului 91 din Constituție, potrivit ordinii exercitării interimatului, Prim-ministrul în exercițiu, dl Pavel Filip, în calitate de Președinte interimar al Republicii Moldova va sesiza Curtea Constituțională pentru constatarea circumstanțelor care justifică dizolvarea Parlamentului de legislatura a X-a și, după caz, va emite decretul privind dizolvarea Parlamentului și stabilirea datei alegerilor parlamentare anticipate.
Prezentul aviz este definitiv, nu poate fi supus niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova”, se menționează în comunicat.
În urma suspendării din funcție, președintele Igor Dodon a publicat un mesaj pe pagina sa de Facebook prin care critică Partidul Democrat și se cere ajutorul comunității internaționale.
„Din câte vedem, Partidul Democrat nu intenționează să transmită pe cale pașnică puterea majorității parlamentare legitime și guvernului legal. Și aceasta, în pofida faptului că procesele de ieri din parlament și noul guvern format au fost susținute de majoritatea cetățenilor și au fost recunoscute de partenerii noștri externi din Vest și din Est. În această situație, noi nu avem o altă soluție decât să ne adresăm comunității internaționale cu îndemnul de a deveni intermediari în procesul de transmitere pașnică a puterii și/sau să îndemnăm poporul Moldovei la o mobilizare fără precedent și ieșirea la proteste pașnice”, a scris Igor Dodon pe pagina sa de Facebook.
Foto: Hepta