Prima pagină » Știri externe » Curtea Penală Internațională a emis mandate pentru arestarea lui Serghei ȘOIGU și a generalului Valeri GHERASIMOV

Curtea Penală Internațională a emis mandate pentru arestarea lui Serghei ȘOIGU și a generalului Valeri GHERASIMOV

Curtea Penală Internațională a emis mandate pentru arestarea lui Serghei ȘOIGU și a generalului Valeri GHERASIMOV

Curtea Penală Internațională (CPI) a emis, marți, mandate pentru arestarea fostului ministru rus al Apărării Serghei Șoigu și a generalului Valeri Gherasimov, acuzați de crime de război comise în conflictul din Ucraina.

”Instanța preliminară a Curții Penale Internaționale, formată din judecătorii Rosario Salvatore Aitala, Sergio Gerardo Ugalde Godínez și Haykel Ben Mahfoudh, a emis mandate pentru arestarea a două persoane – Serghei Șoigu și Valeri Gherasimov, în contextul crizei din Ucraina, pentru presupuse crime de război comise în perioada cuprinsă între cel puțin 10 octombrie 2022 și 9 martie 2023”, anunță Curtea Penală Internațională (CPI).

”Mandatele de arestare au fost emise pe baza cererilor formulate de procurori. Instanța a stabilit că există motive rezonabile pentru a crede că cei doi suspecți poartă responsabilitate pentru atacuri cu rachete comise de forțele armate ruse asupra infrastructurii energetice din Ucraina în perioada 10 octombrie 2022 și 9 martie 2023. Instanța consideră că există motive rezonabile pentru atestarea ipotezei că atacurile erau îndreptate împotriva obiectivelor civile, iar, în cazul în care obiectivele erau militare, daunele civile depășeau avantajul militar anticipat”, subliniază Curtea Penală Internațională.

Rusia este acuzată că a comis crime de război în cursul invaziei militare în Ucraina. Administrația de la Moscova neagă acuzațiile, argumentând că infrastructura energetică este țintă legitimă.

Anterior, Curtea Penală Internațională a emis mandate pentru arestarea președintelui Vladimir Putin și a comisarului rus pentru Drepturile Minorilor, Maria Alekseyevna Lvova-Belova, sub acuzațiile că ar fi deportat copii din zonele beligerante ucrainene, Kievul considerând cazurile ”răpiri”.

Rusia nu recunoaște jurisdicția Curții Penale Internaționale (CPI).

Foto: Profimedia

Citește și:

Evaluarea Națională 2024: Elevii au primit texte din „Cireșarii” și Cella Delavrancea / SUBIECTELE și baremul la proba de Limba și literatura română

Strategia pe termen lung a coaliției / Lucian Romașcanu: Marcel Ciolacu, cel mai bine plasat candidat la alegerile PREZIDENȚIALE

PSD pune în brațele ministrului LIBERAL Predoiu decizia privind data prezidențialelor / Romașcanu: Are pe masă două hotărâri de guvern

Uniunea Europeană avertizează GEORGIA/ Josep Borrell: ”Ușa aderării se va închide”

Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una ... vezi toate articolele