Curtea Supremă a SUA traduce ordinul anti-imigrație a lui Trump. Care sunt excepțiile de la LISTA NEAGRĂ a refugiaților
Instanța supremă a decis miercuri, cu șase voturi pentru și trei împotrivă, că autoritățile americane trebuie să le acorde vize cetățenilor din Iran, Libia, Somalia, Sudan, Siria și Yemen care au bunici, veri sau alte rude apropiate în Statele Unite.
În schimb, Curtea supremă a respins o decizie judiciară inferioară care ar fi anulat ordonanța executivă de suspendare a venirii refugiaților în Statele Unite. Practic, ordonanța președintelui Donald Trump de blocare a acceptării refugiaților este în vigoare până când situația va fi analizată de un tribunal federal din San Francisco, relatează cotidianul The Washington Post și agenția Bloomberg.
Curtea Supremă de Justiție va analiza în octombrie argumentele generale pentru instituirea măsurilor antiimigrație.
Curtea Supremă de Justiție va analiza în octombrie argumentele generale pentru instituirea măsurilor antiimigrație.
Pe 26 iunie, Curtea Supremă de Justiție a stabilit că măsurile antiimigrație adoptate de președintele Donald Trump vor intra în vigoare imediat, urmând să fie valabile cel mult 120 de zile. Ordonanța prezidențială din 6 martie prevede suspendarea acordării vizelor timp de 90 de zile pentru cetățenii din Libia, Iran, Somalia, Sudan, Siria și Yemen. De asemenea, primirea refugiaților ar urma să fie suspendată timp de 120 de zile, pentru a le permite instituțiilor guvernamentale americane să implementeze proceduri mai puternice de verificare a străinilor care vor să intre în Statele Unite. Practic, până în octombrie, instanța supremă permite blocarea venirii în Statele Unite a cetățenilor din Libia, Iran, Somalia, Sudan, Siria și Yemen care „nu au relații de bună-credință cu o persoană ori entitate din Statele Unite”. Instanța îi cere președintelui să finalizeze planul promis de revizuire a procedurilor de verificare, ceea ce ar putea însemna că problema se va rezolva până când instanța va analiza în totalitate măsurile antiimigrație, adică în octombrie.
Decizia de miercuri a fost luată ca reacție la contestații privind ordinul împotriva refugiaților și în contextul solicitării de clarificări în legătură cu rudele considerate „relații de bună-credință” ce pot constitui excepții la acordarea vizelor.
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a emis pe 6 martie o nouă ordonanță executivă antiimigrație, impunând restricții temporare de călătorie cetățenilor din șase țări situate în Africa și în Orientul Mijlociu, Irakul fiind eliminat de pe listă. Noua ordonanță a fost emisă după ce o măsură similară, adoptată în ianuarie, a fost blocată de o instanță federală, în contextul în care generase confuzie pe aeroporturile din Statele Unite. Noua ordonanță prezidențială vizează cetățenii din Siria, Iran, Libia, Somalia, Sudan și Yemen, cărora le pot fi impuse interdicții de călătorie cel mult 90 de zile. Irakul, care figura pe prima listă, a fost eliminat, la solicitarea Pentagonului, care a evocat colaborarea eficientă cu Bagdadul în combaterea terorismului.