Cele două înregistrări ale zborului, recuperate de către rebeli proruși care dețin controlul asupra zonei în care s-a prăbușit avionul de tip Boeing 777 cu 298 de persoane la bord, au fost predate luni seara unor reprezentanți ai Malaysiei.
Însă, la solicitarea Kievului, Olanda – țara din care provin 193 dintre victime – urmează să fie însărcinată cu ancheta asupra catastrofei.
Astfel, atunci când Haga va adopta în mod oficial decizia de a conduce investigația, olandezii vor prelua cutiile negre de la malaysieni și le vor trimite în Marea Britanie, a precizat Ministerul ucrainean al Dezvoltării Regionale, al cărui conducător, vicepremierul Volodimir Groisman, coordonează ancheta de partea ucraineană.
Cutiile negre permit înregistrarea conversațiilor din cabina piloților și datele tehnice ale zborului. Totuși, este puțin probabil ca aceste dispozitive să poată furniza informații care să permită identificaea originii tirului care a doborât avionul malaysian. Potrivit Statelor Unite, racheta a fost lansată dintr-o zonă aflată sub controlul „rebelilor susținuți de către Rusia”.