Cutremur cu magnitudinea de 6 grade în Noua Zeelandă
Cutremurul s-a produs cu puțin timp înainte de ora locală 07.00 (luni, 20.00 ora României), la aproximativ 100 de kilometri vest de Christchurch. Pentru moment, nu au fost anunțate victime sau pagube materiale, însă seismul este unul dintre cele mai puternice din Noua Zeelandă de la cel din 2011 produs în Christchurch și soldat cu 185 de morți.
Cutremurul, produs la o adâncime de cinci kilometri, potrivit serviciului neozeelandez de monitorizare a dezastrelor GeoNet, a fost urmat de peste 30 de replici cu magnitudinea de până la 4,2 grade, în patru ore. Specialiștii avertizează însă că este posibilă producerea altor replici.
„În secvența de replici tipică, ne putem aștepta ca cea mai puternică dintre ele să ajungă la magnitudinea de 5” grade, afirmă serviciul neozeelandez.