Cutremur cu magnitudinea de 7,1 în estul Indoneziei

Publicat: 10 12. 2012, 20:40
Actualizat: 29 03. 2019, 10:44

Un cutremur cu magnitudinea de 7,1 a avut loc, în cursul nopții de luni spre marți, în Marea Banda, în estul Indoneziei, fără însă a fi generat vreun tsunami semnificativ, anunță Institutul american de geofizică (USGS), citat de AFP.

Cutremurul a avut loc marți la ora locală 1.53 (luni, 18.53, ora României), la o adâncime de 157 de kilometri.

Epicentrul a fost la 229 de kilometri nord-vest de Saumlaki, 338 de kilometri de Tual și 361 de kilometri sud-est de Ambon.