Cutremur cu magnitudinea de moment de 6,1, produs în sud-vestul Turciei
Un cutremur cu magnitudinea de moment de 6,1 s-a produs, duminică, în sud-vestul Turciei, anunță postul de televiziune NTV, citat de AFP.
Cutremurul a avut loc la ora 15.44 (15.44, ora României) în apropierea stațiunii estivale Oludeniz, în provincia Mugla.
Conform USGS, seismul a avut o magnitudine de 5,8, iar epicentrul a fost la 60 de kilometri est de Rhodos (Grecia), la 100 de kilometri de sud-est de Mugla (Turcia) și la 150 de kilometri sud de Denizli (Turcia).
Deocamdată, nu există informații despre eventuale victime sau daune materiale.