Un cutremur cu magnitudinea preliminară de 8,0 grade, revizuită la 7,9 grade, s-a produs sâmbătă la 157 km de orașul Rabaul din Papua Noua Guinee, în urma acestuia fusese emisă o alertă de tsunami care a fost ulterior anulată de către oficialii neozeeandezi, informează presa internațională.
Cutremurul s-a produs la o adâncime de 73 km în regiunea Irlanda cea Nouă, din Papua Noua Guinee.
Potrivit Centrului din Pacific de avertizare pentru tsunami (PTWC), o serie de alerte fuseseră emise.
Acestea vizau nu numai Papua Noua Guinee, ci și Indonezia, Insulele Solomon, precum și insulele Pohnpei, Chuuk, Nauru, Kosrae și Vanuatu.