Prima pagină » Știri externe » Cutremur politic la Chișinău. Guvernul lui Filat a fost demis. Moțiunea de cenzură a comuniștilor a trecut

Cutremur politic la Chișinău. Guvernul lui Filat a fost demis. Moțiunea de cenzură a comuniștilor a trecut

Guvernul moldovean condus de premierul Vlad Filat a fost demis marți în urma unei moțiuni de cenzură depusă de comuniști. Aceasta înseamnă că Filat are trei zile la dispoziție pentru a-i prezenta prețedintelui Nicolae Timofti demisia Cabinetului.

Votul pe moțiunea de cenzură, depusă săptămâna trecută, a venit după ce Filat a prezentat, timp de o oră, raportul de activitate al executivului condus de el.

„Eu sunt conștient că acest raport nu este necesar de a fi prezentat pentru cei care au înaintat moțiunea de cenzură și cei care o vor susține. Consider că ne-am făcut datoria, bazată pe realizate, nu pe vise. Indiferent de decizia care va fi luată, eu sunt cu sufletul împăcat că mi-am făcut datoria. Vom continua să muncim, să luptăm, dacă trebuie, pentru această țară”, a declarat premierul Republicii Moldova, înainte de vot, potrivit Timpul.md.

Moțiunea de cenzură a fost depusă ca manifestare a retragerii încrederii acordate Guvernului la învestitură. Democrații și comuniștii, care îl acuză pe Vlad Filat de corupție și abuz de putere, consideră că actualul guvern nu mai poate exista, iar liberalii nu au participat la vot.

Tensiunile dintre partidele care fac parte din alianța proeuropeană (AIE) din guvernul Republicii Moldova s-au accentuat după ce liderul PD și președintele Parlamentului, Marian Lupu, a cerut, luna trecută, demisia lui Vlad Filat, pe motiv că Executivul și alianța se confruntă cu o gravă criză de credibilitate, trei miniștri fiind anchetați în scandaluri de corupție.

Rusia, „câștigătoarea” crizei de la Chișinău

Mihai Ghimpu, liderul PL, a declarat marți că „singura țară care are de câștigat din această criză este Rusia”. „Asta-i Alianță? Ăsta-i prim-ministru? Eu nu vreau să fiu complice. Vă folosește Voronin ca pe doi țapi”, a mai spus Ghimpu, potrivit presei de la Chișinău.

La rândul ei, Liliana Palihovici, prim-vicepreședintele Parlamentului și vicepreședintele liberal-democraților a avertizat că „moțiunea de cenzură nu este împotriva Guvernului sau a lui Filat, ci împotriva țării”.

După ce va primi demisia Guvernului Filat II, Nicolae Timofti va chema toate partidele parlamentare la consultări, pentru a propune un nou premier. Parlamentul de la Chișinău trebuie să dea votul de încredere unui nou premier în termen de 45 de zile. În caz contrar, legislativul Republicii Moldova va fi dizolvat și se vor convoca alegeri anticipate.

Potrivit declarațiilor de marți ale fostului președinte Vladimir Voronin, comuniștii nu vor renunța până nu se vor organiza alegeri anticipate. „Toți reprezentanții actualei guvernări nu trebuie să-și depună doar demisia, dar să se ascundă de rușine”, a declarat Voronin.

FOTO: Jurnal.md

Proteste în fața Parlamentului

Vestea căderii guvernului a fost primită cu nemulțumire de oamenii strânși în fața Parlamentului încă din această dimineață, pentru a-și exprima susținerea pentru Filat. Potrivit presei de peste Prut, de la anunțarea votului, se strâng tot mai multe persoane în fața legislativului și scandează mesaje pro-guvern.

Premierul a mers și el, în jurul orei 13:00, în mijlocul mulțimii, care l-a întâmpinat cu aplauze, relatează Jurnal de Chișinău. „Noi nu o să renunțăm, nu o să ne oprim. Adevărul este cel care învinge. Cei care cred că astăzi au câștigat se înșală”, a declarat Vlad Filat, conform sursei citate.

Reacția României

Ministerul Afacerilor Externe de la București a transmis, printr-un comunicat de presă remis gândul la câteva ore după votul din legislativul de peste Prut,  că este convins „că forțele politice de la Chișinău vor aborda cu responsabilitate și maturitate situația actuală, în interesul stabilității și al avansării procesului de apropiere de Uniunea Europeană și în consens cu aspirațiile și așteptările cetățenilor Republicii Moldova”.

Titus Corlățean a discutat astăzi telefonic cu omologul de la Chișinău, Iurie Leancă, pe care l-a asigurat de sprijinul neîntrerupt al României pentru Republica Moldova și toate obiectivele sale europene.

La rândul lui, președintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat că situația politică de la Chișinău nu este de bun augur, pentru că era foarte important ca Alianța pentru Integrare Europeană să reziste, potrivit Mediafax. „Toți facem politică, toți am fost sau suntem în alianțe, toți știm ce greu e să ții o alianță, înțelegem toate aceste lucruri, cred eu însă că interesul major al Republicii Moldova era ca o forță politică ce s-a putut constitui din votul cetățenilor și care avea, repet, drept țintă această politică proeuropeană, să reziste. Sunt îngrijorat și vom vedea ce se poate întâmpla mai departe”, a spus președintele Senatului, subliniind că nici alegerile anticipate nu sunt o soluție pentru Republica Moldova.

Autor

Citește și