Cutremur puternic, cu magnitudinea de 7,4 grade, în largul Papuei Noua Guinee
Cutremurul, cu magnitudinea de 7,4, a avut loc la aproximativ 130 de kilometri sud de orașul Kokopo (nord-est), la o adâncime de 63 de kilometri, a anunțat Institurul american de geofizică USGS, revizuind magnitudinea de 7,5 și adâncimea de zece kilometri anunțate anterior.
Centrul pentru alerte de tsunami la Pacific a anunțat că valuri de până la un metru sunt posibile pe o rază de 300 de kilometri de la epicentru.
Imediat nu existau informații despre formarea unor asemenea valuri și nici despre pagube, a declarat Chris McKee, adjunctul directorului Observatorului Geofizic din capitala Port Moresby.
„Cutremurul a avut loc în larg, iar zonele vecine terestre sunt destul de puțin populate”, a spus McKee.
Centrul național pentru dezastre nu a primit rapoarte despre eventuale pagube, a declarat directorul interimar Martin Mose.
„Tocmai trimitem un mesaj în zonă, către satele de pe coastă, să adopte măsuri de precauție suplimentare în cazul formării unui eventual tsunami”, a spus el.
Seismul de marți a avut loc în aceeași zonă în care două cutremure au fost resimțite săptămâna trecută. Niciunul dintre ele nu a provocat pagube și tsunami, dar au avut intensități mai mici decât cel de marți.
Papua Noua Guinee se află pe Cercul de Foc al Pacificului, o regiune în care se întregistrează frecvent cutremure.