19:48
Seismul a avut loc la 63 de kilometri nord-nord-vest de localitatea Torbat – e Jam, la o adâncime de 13 kilometri, potrivit USGS.
Site-ul publicației Le Figaro anunță la rândul său că epicentrul seismului a fost înregistrat în districtul Sefid Sang. Cutremurul a avut loc la ora locală 10.39. Acesta a fost puternic simțit în Mașhad, cel de-al doilea oraș ca mărime din țară.
„Era oribil. S-a auzit un zgomot puternic. Totul se mișca”, a declarat un locuitor, citat de Le Figaro.
Echipele de salvare au fost alertate.
În luna ianuarie, patru persoane au murit în urma unui cutremur care s-a produs în sudul Iranului. Ultimul seism puternic din Iran, din anul 2003, s-a soldat cu moartea a 31.000 de persoane în provincia Kerman.