Cutremurul din Haiti: Bilanțul se apropie de 1.300 de morți. Țara ar putea fi lovită de un nou dezastru natural
Guvernul din Haiti a declarat stare de urgență după cutremurul cu magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter care a lovit țara sâmbătă.
Bilanțul este în continuă creștere, astfel că luni dimineața se înregistraseră 1.297 de morți și peste 5.700 de răniți, potrivit agenției de protecție civilă a țării, citată de CNN.
Dintre cele 1.297 de decese, 1.054 sunt în regiunea administrativă Sud, 119 sunt în Grand’Anse, 122 sunt în Nippes și două sunt în regiunea Nord-Vest, a raportat serviciul de protecție civilă.
Cutremurul a distrus 13.694 de clădiri și a deteriorat alte 13.785, au declarat oficialii agenției.
Dezastrul natural pune o presiune uriașă pe sistemul sanitar al țării, și așa subdezvoltat, și a dus și la blocarea drumurilor, ceea ce îngreunează transportul de provizii vitale pentru populație.
„Când vine vorba de nevoile pe care le avem, cele medicale reprezintă cea mai mare urgență a noastră. Am început să trimitem medicamente și personal medical la spitalele afectate. Pentru persoanele care au nevoie de îngrijiri speciale de urgență, am evacuat un anumit număr dintre ele și vom mai evacua câteva astăzi și mâine”, a declarat premierul Ariel Henry.
O furtună tropicală este așteptată luni în Haiti
În plus, Haiti va fi probabil afectat de vânturi puternice și ploi abundente luni și marți, ca urmare a furtunii tropicale Grace, a declarat meteorologul CNN Haley Brink. Această furtună ar putea provoca inundații și alunecări de teren, ceea ce va complica operațiunile de salvare.
Întreaga coastă a țării se află sub avertizare de furtuni tropicale, iar acestea ar putea să se producă în aproximativ 48 de ore, potrivit Centrului Național pentru Uragane din Statele Unite.
„Sunt îngrijorat de viitoarea furtună, deoarece poate complica situația pentru noi”, a declarat Jerry Chandler, șeful agenției de protecție civilă din Haiti.
Spitalele din Haiti au suferit daune și în curând va fi înființat un spital mobil pentru a îngriji răniții, a spus premierul. Acum, pe măsură ce furtuna tropicală se apropie, acesta spune că sunt depuse eforturi pentru a-i ajuta pe cei mai vulnerabili.
„Încercăm să ne mișcăm repede și încercăm să aducem oamenii în zona cea mai sigură. Căutăm încă locuri în care să ducem persoanele strămutate”, a spus Henry.