Dacă ai afla că se fac ilegalități la locul tău de muncă, le-ai face publice?

Cel mai probabil, în actualul context național în care persoanele care s-au constituit avertizor de integritate au fost copleșite de represalii, răspunsul ar fi NU, sau cel mult POATE – de teama de a nu fi concediat, șicanat la locul de muncă, considerat un turnător, amenințat și așa mai departe.

Ce este un avertizor de integritate în România sau așa-numitul whistleblower.

Potrivit legislației naționale actuale* este angajatul unei instituții publice care denunță cu bună-credință activități ilegale, neregulamentare, abateri de la misiunea unei instituții publice, de la etica și deontologia profesională, toate în dauna interesului public.

Evenimentele din ultimii ani de la nivelul Uniunii Europene au arătat că acolo unde avertizorii de integritate nu beneficiază de un sistem de protecție eficient, bunul mers al instituțiilor publice are de suferit, la fel și lupta anticorupție și lupta împotriva violării drepturilor omului. Asta pentru că persoanele cu potențial de a afla neregularitățile și ilegalitățile ce se petrec într-o instituție publică sau privată sunt împiedicate să le facă publice sau dacă le fac – riscă repercusiuni. Așadar, a rezultat nevoia unor dispoziții comunitare generale care să întărească climatul de siguranță și protecție a acestora –  noua Directiva UE, adoptată zilele trecute, pe 7 octombrie. 

Cum s-a ajuns aici?

Cazul Deltour:

Acum aproape cinci ani, în noiembrie 2014, izbucnea un scandal la nivel european cu implicații atât financiare – de ordinul miliardelor de euro, dar și politice  – prin vizarea și învinovățirea directă a fostului președinte al Comisiei Europene – Jean-Claude Junker (premier al Luxemburgului între anii 1995 și 2013) de către oponenții acestuia.  

O organizație internațională de jurnaliști de investigație (Consortium of Investigative Journalists – formată din peste 40 de publicații internaționale) publica o serie de documente/ acorduri fiscale, acceptate doar în Luxemburg, între cele mai mari firme de audit contabil – renumitele „The Big Four” – PwC, EY, Deloitte și KPMG și peste 300 de multinaționale, printre care Pepsi, AXA, Amazon, Apple, IKEA sau Deutsche Bank. Statul luxemburghez oferea condiții speciale/preferențiale diverselor multinaționale pentru a-și plăti taxele și impozitele. Conform jurnaliștilor, documentele făcute publice proveneau de la angajați ai celor patru companii. 

Între decembrie 2014 și aprilie 2015, trei persoane au fost inculpate în acest caz, printre care și Antoine Deltour (foto), un angajat al PricewaterhouseCoopers (PwC). Ca urmare a unei plângeri la Parchet înaintată chiar de către PwC fostului angajat, acesta a fost acuzat de furt, divulgarea de informații confidențiale și secrete comerciale, spălare de bani și fraudă.

În cadrul procesului, Antoine Deltour** a recunoscut că a copiat documentele dar că motivația sa a avut un interes public, faptul că nu le-a considerat secrete de serviciu și, mai mult, a recunoscut că nici măcar nu a încercat să ascundă ceea ce făcea. Căpătând o imensă susținere publică – inclusiv din partea publicațiilor media internaționale, a unui grup semnificativ de parlamentari europeni și a peste 200.000 de semnături strânse printr-o petiție publică, Antoine Deltour a primit în urma judecării cazului său, până la urmă, o condamnare de doar 6 luni cu suspendare și o amendă de 1.500 de euro.

Cazul Danske Bank:

Mai recent, 2017-2018, cazul de spălare de bani  – Danske Bank. Un caz public în investigare, construit ca urmare a unor informații devenite publice (apărute într-un ziar) și pornite de la un angajat al unei bănci daneze cu filială în Estonia. Conform informațiilor apărute, zeci de milioane de dolari aparținând unor cetățeni ruși s-au „scurs” în perioada 2007-2015 prin filiala estoniană a băncii daneze – Danske Bank.

Investigația a pornit după ce un angajat britanic pe nume Howard Wilkinson, ce conducea filiala din Estonia a băncii daneze, a trimis către conducerea centralei din Danemarca patru rapoarte privind posibile activități de spălare de bani în care erau implicați chiar proprii angajați ai sucursalei estoniene.

Mediatizarea cazului a apărut târziu, ca urmare a unui articol de presă în care numele directorului a fost făcut public și nu ca reacție a conducerii băncii centrale daneze. În decembrie 2018, Wilkinson a fost chemat în fața parlamentului danez. Cazul său este încă sub investigație și acoperă momentan mai multe cercetări la nivel de filiale europene ale băncii daneze.  

Cele două situații de mai sus nu sunt singurele care au pornit de la o divulgare în presă de informații sensibile. La fel de cunoscute sunt și cazurile Dieselgate, Panama Papers și Cambridge Analytica. Zilele acestea o întreagă controversă fiind dezbătută pe subiectul Trump -Ucraina. 

Amploarea acestor cazuri, a grăbit dezbaterea statutului avertizorului de integritate și luarea unor măsuri legislative de protejare a acestuia.

Noua Directivă:

Acesta este tabloul apariției directivei europene privind protecția avertizorilor de integritate (whistleblower). Un proces lung, ce a durat aproape 5 ani, și în care la final Comisia Europeană a stabilit norme aplicabile în întreaga Uniune Europeană (chiar dacă o legislație în acest sens deja există în 10 state membre, inclusiv România – am fost primii care au adoptat în 2004 – la presiunile unor organizații neguvernamentale un act normativ în acest sens).

Directiva vizează domeniul achizițiilor publice, servicii financiare, spălarea banilor, sănătate publică, transporturi etc. Companiile private cu peste 50 de angajați și administrațiile locale cu peste 10.000 de locuitori sunt obligate să ofere proceduri sigure pentru avertizorii de integritate.

De asemenea, conform directivei, aceasta va proteja denunțătorii de nereguli împotriva concedierii, a retrogradării și a altor forme de represalii și le va impune autorităților naționale să informeze cetățenii și să formeze autoritățile publice cu privire la abordarea care trebuie aplicată în privința denunțătorilor de nereguli.

România, ca și celelalte state membre UE, are la dispoziție doi ani pentru implementarea Directivei menționate. Numai din domeniul achizițiilor publice se consideră că aproximativ 9 miliarde de euro ar putea fi economisite.

*Conform Legii 571/2004, art.3

1. avertizare în interes public înseamnă sesizarea făcută cu bună credință cu privire la orice faptă care presupune o încălcare a legii, a deontologiei profesionale sau a principiilor bunei administrări, eficienței, eficacității, economicității și transparenței;

2. avertizor înseamnă persoana care face o sesizare potrivit lit.a) și care este încadrată în una din autoritățile publice, instituțiile publice sau celelalte unități prevăzute la art.2;

**în 2015, Antoine Deltour a primit premiul de Cetățean European din partea Parlamentului European; a fost nominalizat alături de Edward Snowden (avertizorul de integritate american ce a scos și publicat informații privind activitatea Agenției Naționale de Securitate) și Stéphanie Gibaud (avertizor de integritate în cadrul anchetei privind fraudă fiscală a grupului francez UBS) la premiul Saharov pentru libertatea gândirii.

Foto: Wikipedia