„Dacă Rusia tușește, vecinii au febră”. Cum se luptă acest vecin cu „boala grea” care i-a lovit pe ruși
Belarusul, considerat de unii analiști a fi „ultima dictatură din Europa”, este una dintre victimele colaterale ale crizei rublei. De regulă, anii electorali în această țară, cum este și 2015, de altfel, sunt marcați de multe pomeni electorale. De această dată, Alexandr Lukașenko, singurul președintele pe care l-au avut belarușii de la proclamarea independenței lor, după prăbușirea Uniunii Sovietice, ia măsuri dure pentru a păstra măcar aparența unei economii funcționale. „Regimul Lukashenko este falimentar”, a declarat Andrei Sannikov, fost viceministru de Externe, actual opozant în exil al regimului de la Minsk.
Dincolo de rublă, Belarusul se mai confruntă și cu problema sancțiunilor impuse Rusiei de comunitatea internațională, din cauza agresiunii din Ucraina, precum și a embargourilor impuse de Rusia Occidentului. Nevoia i-a făcut pe belaruși să își asume riscuri pentru a continua să importe și să vândă mai departe produse și a evita și sancțiunile, și regulile dictate de statutul de membră a Uniunii Eurasiatice: se scot etichetele, se pun unele cu „țara de proveniență Belarus” și se trimit mai departe în Rusia sau cetățenii ruși vin în Belarus pentru a le cumpăra de aici. Această practică a devenit subiect de tensiuni între cele două țări.
De ce contează atât de mult situația din Belarus și efectul crizei economice din Rusia asupra acestui stat? Pentru că, în Belarus, Putin are unul dintre cei mai mari aliați din regiune, pe Alexandr Lukașenko. Cu ajutorul lui Lukașenko, Putin a transformat Belarusul într-o „insulă” sau o „zonă tampon” în interiorul continentului european, asupra căreia doar Moscova are control. Dacă prăbușirea monedei rusești pune în pericol forța cu care Vladimir Putin controlează Rusia, același lucru se poate întâmpla și în Belarus, iar aceste evoluții pot antrena schimbări extrem de importante pentru Europa.
În cea de-a doua parte a interviului realizat de reporterul gândul la Kiev cu Vadim Mojeiko, analist la un think-tank independent din Belarus, numit Liberal Club, pornim de la situația economică din Belarus și Rusia și ajungem la felul în care ONG-urile și presa sunt hărțuite de regimul Lukașenko, pentru a încheia cu percepția „de la firul ierbii”: ce părere au belarușii despre Rusia? Dar despre UE?
Foto: Alina Matiș/gândul
6. Economia: Belarus e locul în care se evită sancțiunile
Rusia are multe instrumente de control asupra Belarusului – de la petrol și gaz ieftine, la piață de desfacere pentru produsele belaruse. Sunt avantaje și dezavantaje de pe urma acestei relații. În formularea Die Welt, „dacă Rusia tușește, vecinii au febră”. În acest moment, Rusia are ea însăși „febră”, de pe urma prăbușirii prețului petrolului și a rublei, precum și din cauza sancțiunilor impuse de UE și SUA pe fondul agresiunii din Ucraina. Din acest motiv, rubla belarusă a căzut și ea puternic din cauza căderii monedei rusești. Unda de șoc a căderii monedei la Moscova s-a simțit serios și la Minsk, mai ales dacă ne gândim că principalele produse pe care belarușii le exportă în Rusia sunt produse alimentare. Dacă puterea de cumpărare a rușilor a scăzut, iar Belarusul nu are piețe secundare, nu va mai avea unde să vândă. Dincolo de rublă, sancțiunile impuse Rusiei au afectat indirect Belarusul tocmai prin această scădere a puterii de cumpărare.
Înainte de Crăciun, Lukașenko a decis să blocheze în masă magazine online și diverse site-uri, cu scopul de a împiedica un asalt al populației în bănci și magazine pentru a-și proteja economiile de devalorizarea celor două ruble. Guvernul a anunțat un moratoriu asupra creșterii prețurilor pentru bunurile de consum și a cerut ca producătorii locali de electronice să crească livrările și să mențină prețurile sub orice formă, fie și dacă vor da faliment, relatează Mediafax.
De dependența economică de Rusia se leagă și reținerea oamenilor de a se gândi să îl dea jos pe Lukașenko, pentru că, uitându-se la Ucraina falimentară, se pune întrebarea: „ce piețe de export facem dacă îl dăm jos pe Lukașenko?”.
La prăbușirea rublei și efectul sancțiunilor se adaugă și răspunsul Rusiei la aceste sancțiuni, respectiv embargourile impuse anumitor produse din UE. La începutul lui august 2014, de exemplu, Rusia a interzis importurile de carne, pește, fructe și legume din Statele Unite, Uniunea Europeană, Canada, Australia și Norvegia, în replică la sancțiunile impuse Moscovei de Occident, potrivit Mediafax.
Totuși, producătorii din UE reușesc să exporte în continuare produse în Belarus. Aici, se scot etichetele, se pun unele cu „țara de proveniență Belarus” și se trimit mai departe în Rusia sau cetățenii ruși vin în Belarus pentru a le cumpăra de aici. Această practică a devenit subiect de tensiuni între cele două țări.
7. ONG-urile: „Represiunea, în Belarus, e o altă parte din munca ta de zi cu zi”
„Nu este dificil să înscrii un ONG în Belarus dacă este ‘pașnic'”, ne-a povestit Vadim Mojeiko. „Dacă lucrezi în zona drepturilor omului, devine foarte dificil. Legea noastră incriminează reprezentarea unor organizații neînscrise, de aceea este atât de important să fii înscris. Dacă spui că reprezinți o asociație a drepturilor omului, iar acea asociație nu e înregistrată, poți merge la închisoare. Este o reprimare invizibilă, pentru că, practic, lucrezi ilegal și trăiești într-o teamă perpetuă de a fi arestat”.
După cum am descoperit și în articolul despre abuzurile din Azerbaijan, o prevedere care ține Belarusul blocat în regimul autoritar al lui Lukașenko este aceea de a nu permite ONG-urilor să primească fonduri din străinătate înainte de a avea aprobarea administrației prezidențiale pentru proiectul care urmează să fie implementat cu acele granturi. Pentru a obține aprobarea de a lua banii, contează ce fel de proiect au ONG-urile. „Dacă președinția nu este de acord cu proiectul, nu poți să îl faci”, punctează tânărul intervievat. Cu alte cuvinte, granturile externe sunt aprobate de președinție în funcție de scopul lor. „Dacă, de exemplu, e un proiect UNESCO sau UNICEF ori de protecția mediului, nu e nicio problemă. Dacă, în schimb, ai un proiect despre drepturile omului, alegeri libere sau tematici politice, vor respinge. Din acest motiv, este foarte greu să primești legal finanțare externă. Dacă nu ai această aprobare, e ilegal să primești granturi externe. Dacă iei banii fără aprobare, deci ilegal, nu plătești taxele, dar să fim serioși – ce taxe să plătești?”.
De aceea, foarte multe ONG-uri activează ilegal în Belarus, pentru că au nevoie disperată de finanțare, însă nu o pot declara. Așa se naște o societate civilă într-o frică perpetuă că, dacă îl va supăra pe Lukașenko, va fi luată la bani mărunți și se va descoperi că nu au permisiune pentru a cheltui banii pe care i-au primit. O modalitate de a le pierde urma acestor bani este ca ei să fie depuși în conturi din alte țări – Polonia, de exemplu. Se ajunge, însă, la o situație absurdă în care, an de an, ONG-urile declară că nu au cheltuit nimic, pentru a nu fi întrebate de unde au avut acei bani.
Câtă vreme nu superi prea tare puterea, ești lăsat să te temi și atât.
Până să fie anchetați sau arestați pentru finanțare ilegală, sunt alte modalități prin care activiștii sunt ținuți sub control: hărțuirile sau persecuțiile. Un exemplu cu care s-a confruntat think tank-ul lui Vadim a fost „hărțuirea la mâna a doua”: „Unii studenți care au lucrat cu noi au avut pe urmă probleme la facultate”.
„Represiunea, în Belarus, e o altă parte din munca ta de zi cu zi. Știm cu toții că se poate întâmpla orice, dar suntem dispuși să continuăm să lucrăm, fie și în aceste condiții”, explică Vadim Mojeiko.
8. Presa: „Nu există o piață media reală în Belarus”
„Nu există o piață media reală în Belarus”, se plânge tânărul intervievat, care spune că aceasta este încă o sursă a dezinteresului oamenilor vine și din absența unei prese independente: „Dacă dai drumul la televizor, vei vedea întruna ce a mai făcut Lukașenko. Opoziția nu apare deloc, acesta fiind un alt motiv pentru care oamenii nu știu că există opoziție”
În Belarus, ne-a povestit tânărul analist, există doar televiziune de stat, nu sunt posturi independente. Există Bielsat, un post independent, care transmite prin satelit, din Polonia. Situația este aceeași și cu radiourile. Cele care sunt private sunt radiouri de divertisment – muzică, de exemplu.
Există, de exemplu, Radio Europa Liberă, dar transmite pe Internet. Mai sunt și câteva publicații scrise care pot fi numite independente, însă au mari probleme cu finanțarea, licențele, cu distribuția, pentru că rețeaua aparține statului. O altă modalitate prin care presa este persecutată este respingerea licențelor sau acreditărilor. Cele mai multe probleme le au jurnaliștii care lucrează pentru site-uri sau instituții de presă înregistrate în țări precum Polonia, cărora li se refuză acreditarea la instituții din Belarus.
Media online este mai puternică și nu este vorba de site-uri care funcționează din afara țării. „Internetul este un spațiu mai liber, poți vorbi și despre politică, fără probleme prea mari. De exemplu, site-urile de opoziție nu sunt blocate decât în instituții de stat, dar, odată ce ai ajuns acasă, poți citi ce vrei de pe Internet – BBC, Euronews, site-uri de opoziție”.
Hărțuirea jurnaliștilor există, povestește Vadim, și se poate ajunge la arestări de jurnaliști sau de activiști. Un astfel de caz este cel al lui Alexandr Alesin, jurnalist independent, specializat pe apărare, care a fost arestat de KGB pe motiv că ar fi spion și că vindea informații confidențiale unor diplomați.
9. Oamenii și liderii politici: „Lukașenko glumește că nu mai e ultimul dictator al Europei, pentru că mai e și Putin”
Unii analiști occidentali susțin că, în ultima vreme, regimul Lukașenko a cunoscut o deschidere față de restul continentului. Cum se vede situația din interior? În ultimii ani, spune Vadim, au tot existat tentative timide de deschidere către restul lumii, pentru a se reduce dependența de Rusia. S-a văzut asta și din faptul că acordurile Rusia-Ucraina și negocierile pentru pace au avut loc la Minsk: „Guvernele europene înțeleg că Lukașenko e rău, dar știu că Putin e mult mai rău, așa că încearcă să lucreze cu Lukașenko. Și el glumește că nu mai e ultimul dictator al Europei, pentru că mai e și Putin. Iar Lukașenko nu se teme să facă asemenea glume pe seama lui Putin, fie și la televizor”, a explicat belarusul intervievat.
Se simt abandonați de comunitatea internațională? „Cred că multor oameni din Belarus nici nu le pasă de Europa, de situația politică. Îi interesează economia, pensiile, sistemul medical”, răspunde Vadim Mojeiko. Uniunea Europeană e prea îndepărtată de interesele lor.
Migrația principală e cea către Rusia, una a forței de muncă, pentru că nu există graniță între cele două state, ele fiind, de aproape două decenii, într-o uniune statală. Al doilea motiv e că salariile sunt mai mari în Rusia, mai ales dacă merg în zona Moscovei, pentru a lucra în sectorul construcțiilor. Tinerii mai merg în state europene, pentru studii – European Humanities University e o universitate belarusă în exil, care funcționează în Lituania de zece ani și are aproximativ 1.500 de studenți belaruși. De la izbucnirea conflictului cu Rusia, mulți ucraineni migrează în Belarus, care, pentru ei, e zona de stabilitate.
Întrebat dacă a luat în calcul să emigreze, Vadim răspunde: „Nu este deloc greu pentru oameni ca mine, din zona ONG-urilor, să emigrăm, să găsim programe de educație în Europa. Dar mi se pare prea facil să spui că e atât de rău în Belarus și să te duci în Franța sau în Polonia, Lituania și să îți faci o nouă viață acolo. Dar dacă toată lumea ar zice asta, cine ar putea îmbunătăți situația din Belarus?” Acesta este motivul pentru care a decis să rămână în țara lui, pentru a încerca să schimbe sau măcar să fie acolo când se va schimba ceva.
Nu există mari restricții de călătorie. Oamenii privesc critic restricțiile impuse de UE pentru a se proteja de imigranții din Belarus, dar Vadim spune că cine vrea să meargă în UE, poate. În Belarus, există o adevărată industrie de „obținere” de vize, contra unei sume de 200-300 de euro. Pentru a avea un termen de comparație, salariul mediu din Minsk e de vreo 700 de dolari. Media națională e de vreo 500. „Îți fac documentele și oricine are 200 sau 300 de euro își obține viză pentru Schengen. Poate că în Europa e ilegal, dar autorităților noastre nu le pasă de asta”. Poți să găsești informații și reclame despre aceste „servicii” peste tot, spune expertul. Sunt vize reale, obținute în schimbul unor mite. „UE se teme de imigranți, dar nu e conștientă că oricine vrea să emigreze din Belarus o poate face”, mai spune el.
Pentru comentarii, mă găsiți pe Facebook – Alina Matiș și pe Twitter – @alinamatis
Reporterul gândul s-a aflat în Ucraina cu ocazia Black Sea NGO Forum 2014 – Kiev, la invitația Federației Organizațiilor Neguvernamentale pentru Dezvoltare – FOND