Prima pagină » Știri externe » Dalai Lama pledează la Washington pentru un capitalism cu față umană

Dalai Lama pledează la Washington pentru un capitalism cu față umană

Dalai Lama pledează la Washington pentru un capitalism cu față umană
Dalai Lama a salutat joi orientarea Chinei spre economia de piață.

Dalai Lama, aflat în vizită la Washington, a salutat joi orientarea Chinei spre economia de piață și, în fața unui comitet format din susținători ai capitalismului, și-a exprimat dorința ca acest sistem să nu uite de componenta sa umană, relatează AFP.

În cursul unui seminar de două zile la American Enterprise Institute, un centru de reflecție conservator, liderul spiritual tibetan a evocat rolul important pe care l-a avut liderul chinez Deng Xiaoping în introducerea capitalismului în China anilor ’80.

„Deng Xiaoping a fost un lider foarte, foarte realist. El a acceptat realitatea și a avut curaj să schimbe sistemul economic”, o dovadă că „economia centralizată (…) este sortită eșecului”, a declarat laureatul cu Premiul Nobel pentru Pace.

Însă Dalai Lama a atras atenția asupra disparităților dintre bogați și săraci în Statele Unite și dezbaterii privind inegalitatea socială din India, țară în care se află în exil încă din 1959.

„Trebuie să fim atenți și la ceilalți (…), în numele unității între oameni”, a apreciat el.

Vineri, Dalai Lama va fi primit la Casa Albă de președintele american Barack Obama.

„Președintele (Barack Obama) îl va întâlni pe Dalai Lama în calitate de lider religios și cultural respectat la nivel internațional”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Consiliului pentru Securitate Națională de la Casa Albă.

Ultima întalnire dintre cei doi lideri, care a avut loc în 2011, a provocat furia Beijingului.

Gaidau Ion, [email protected]

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Celebrul fotbalist la Steaua a ajuns boschetar: ”N-are casă, doarme pe străzi”
Prosport.ro
FOTO. Gafă vestimentară fără precedent! Ce a pățit vedeta a pus-o într-o ipostază mai mult decât jenantă
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Ce se întâmplă doctore
Cât de mult s-a schimbat Elena Băsescu! Nu o mai recunoști! Cum arată acum, la 45 de ani
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decembrie: Începe o nouă sesiune Rabla 2025. Câți bani primești pentru o mașină nouă
Descopera.ro
Cele mai periculoase locuri de pe Pământ!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Teoria atașamentului: De ce modul în care am fost iubiți în copilărie ne decide relațiile din prezent?