Damascul a cerut ONU să „împiedice orice agresiune” împotriva sa

Publicat: 02 09. 2013, 16:32
Actualizat: 07 02. 2019, 08:18

Guvernul sirian i-a cerut secretarului general al ONU Ban Ki-moon să acționeze în vederea „împiedicării oricărei agresiuni împotriva Siriei”, a anunțat luni agenția oficială Sana, relatează AFP.

„Guvernul sirian îl îndeamnă pe secretarul general al ONU să își asume responsabilitățile (…), să depună eforturi în vederea unei împiedicări a oricărei agresiuni împotriva Siriei și să avanseze spre o soluționare pașnică a crizei siriene”, a subliniat delegatul permanent al Siriei la ONU Bashar al-Jaafari într-o scrisoare adresată lui Ban Ki-moon.

„Consiliul de Securitate al ONU (…) este necesar să împiedice orice folosire a forței contrară legalității internaționale”, se arată în scrisoare.

„Guvernul sirian repetă că nu a utilizat niciodată arme chimice (așa cum îl acuză opoziția și occidentalii)”, scrie al-Jaafari, care adaugă că Damascul a cerut secretarului general al ONU să ancheteze „asupra utilizării acestor arme pe 19 martie la Khan al-Assal”, lângă Alep, în nordul Siriei.

„Lumea se așteptă ca Statele Unite să joace un rol de mediator al păcii (…), pregătind conferința de la Geneva privind situația din Siria, ci nu pe cel de țară care a recurs la forța militară împotriva celor care se opun politicii sale”, subliniază al-Jaafari.

Secretarul de Stat american John Kerry a oferit asigurări că Statele Unite au analizat eșantioane care dovedesc folosirea de gaz sarin în atacul de pe 21 august, lângă Damasc, pe care l-a atribuit din nou regimului lui Bashar al-Assad.