Damascul a eliberat joi 223 de deținuți în prezența unor observatori ONU

Publicat: 01 06. 2012, 22:18
Actualizat: 08 06. 2012, 14:14

 

Aproximativ 223 de persoane deținute în închisorile siriene au fost eliberate joi, dintre care 210 la Damasc, iar 13 la Deraa (sud), „în prezența unor observatori” ONU, a anunțat vineri Eduardo del Buey, purtătorul de cuvânt al Organizației, relatează AFP.

El a precizat că ONU „nu este în măsură să confirme, pentru moment, informații cu privire la alte eliberări” de deținuți.

Secretarul general al ONU Ban Ki-moon și mediatorul internațional Kofi Annan „au spus în mai multe rânduri că toate persoanele deținute în mod arbitrar trebuie să fie eliberate și că (există) încă numeroase persoane de eliberat”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Televiziunea siriană de stat a anunțat joi eliberarea a 500 de deținuți „implicați” în revolta populară față de regimul președintelui Bashar al-Assad, dar care „nu au mâinile pătate de sânge”.

Potrivit organizației nonguvernamentale (ONG) Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, zeci de mii de persoane au fost arestate în cursul reprimării mișcării de contestare.

Damascul anunță sporadic eliberări de deținuți implicați în această revoltă care, în decurs de 14 luni, s-a soldat cu peste 13.000 de morți, potrivit ONG-ului.

În afară de un armistițiu – încălcat zilnic începând de la 12 aprilie -, planul de ieșire din criză al emisarului internațional Kofi Annan prevede, între altele, eliberarea deținuților politici.

Șeful observatorilor, generalul norvegian Robert Mood, a calificat, citat într-un comunicat, eliberarea celor 223 de deținuți drept o „măsură pozitivă, într-o perioadă dificilă”. Este vorba despre „o etapă încurajatoare în punerea în aplicare a planului” emisarului ONU și Ligii Arabe Kofi Annan, a adăugat generalul.