Parlamentul danez, în care s-a format o majoritate condusă de formațiunea politică antiimigrație DF, a adoptat joi o rezoluție prin care Guvernul va trebui să vină cu o propunere până în martie privitoare la planurile de construire a unor „mini-orașe” pentru refugiați în afara orașelor propriu-zise, renunțând practic la politica de integrare a acestora. Unele dintre aceste tabere au fost deja instalate pentru bărbații imigranți singuri pentru a oferi prioritate familiilor de a fi găzduite în orașe.
Danemarca a fost dur criticată în ultimele luni pentru legile adoptate în vederea restricționării drepturilor imigranților, printre care confiscarea bunurilor acestora în schimbul serviciilor oferite de autoritățile daneze și amânarea reunificării familiilor până la trei ani. Tema imigrației a creat o dezbatere aprinsă în Danemarca, unde au fost înregistrați peste 20.000 de imigranți anul trecut.
Potrivit unui sondaj citat de cotidianul Berlingske, 70% din votanți consideră că imigrația este cea mai mare problemă de pe agenda politică, în timp ce, conform unui alt sondaj, 37% nu sunt de acord ca Guvernul să acorde mai multe permise de ședere refugiaților, în condițiile în care în septembrie doar 20% se opuneau acestei politici.
Ministrul de Externe danez, Kristian Jensen, a efectuat joi o vizită în Geneva pentru a explica politica adoptată de guvern Consiliului pentru Drepturile Omului al ONU, cu ocazia evaluării periodice a situației privind respectarea drepturilor omului din țară.
Parlamentul danez a organizat joi a doua dezbatere a proiectului de lege ce prevede confiscarea bijuteriilor și sumelor în numerar găsite asupra imigranților extracomunitari care ajung pe teritoriul danez, oficiali danezi argumentând că este normal ca refugiații să contribuie la buget dacă au posibilitatea. Votul final va fi organizat în data de 26 ianuarie.
Săptămâna trecută, Guvernul de dreapta de la Copenhaga a anunțat un acord cu DF în favoarea proiectului de lege controversat privind confiscarea bunurilor personale de valoare găsite asupra imigranților.