David Cameron anunță că Marea Britanie începe o cursă a înarmărilor. Bugetul Apărării a primit o suplimentare uriașă

Publicat: 23 11. 2015, 22:27

Premierul Marii Britanii a anunțat suplimentarea cu 12 miliarde de lire (17 miliarde euro), până la nivelul de 178 de miliarde de lire (253 miliarde euro), a bugetului apărării pe următorii cinci ani.

Amendamentul bugetar va permite achiziționarea a opt nave militare construite de BAE Systems și a nouă avioane de recunoaștere de la Boeing. Personalul civil din Ministerul britanic al Apărării ar urma să fie redus cu 30% pentru a se respecta ținta deficitului.

„Criminalii de pe străzile Parisului ne amintesc clar că rețeaua teroristă Stat Islamic nu este o problemă aflată la mii de kilometri, ci o amenințare directă la adresa securității noastre, atât pe plan intern, cât și extern”, a declarat Cameron în Parlament.

În cadrul consolidării măsurilor de securitate, armata britanică va crea, până în anul 2025, două brigăzi militare pentru „atac rapid”, formate din câte 5.000 de militari.

Cameron a precizat că vor fi achiziționate nouă avioane Boeing P-8 Poseidon, destinate misiunilor de recunoaștere antisubmarin. De asemenea, vor fi cumpărate cel puțin 13 fregate noi, dintre care opt „Type 26”, fabricate de BAE Systems. Guvernul britanic va investi în drone militare și va accelera achiziționarea avioanelor de vânătoare F-35 Lightning II, dintre care 24 vor fi plasate pe portavioane britanice înainte de anul 2023, dintr-un total de 138 de aparate.

„Prioritatea va fi combaterea terorismului, în principal contracararea rețelei fundamentaliste Stat Islamic”, au explicat surse guvernamentale britanice citate de BBC, precizând că există indicii că organizațiile teroriste Stat Islamic și Al-Qaida încearcă să se doteze cu armament chimic, biologic și radiologic.

Potrivit serviciilor de spionaj britanice, vor fi luate măsuri suplimentare pentru evitarea atacurilor teroriste asupra avioanelor de pasageri.