De ce a murit liderul palestinian YASSER ARAFAT. Concluziile surprinzătoare ale unei anchete Al-Jazeera

Publicat: 04 07. 2012, 09:56
Actualizat: 04 07. 2012, 12:36

Aceste analize au fost efectuate pe eșantioane biologice prelevate din lucrurile personale ale liderului palestinian, predate văduvei defunctului, Suha, de spitalul militar Percy, la sud de Paris, unde a murit Arafat, a declarat François Bochud, directorul Institutului de fizică a radiațiilor din Lausanne.

„Concluzia este că am găsit (un nivel) semnificativ de poloniu în aceste eșantioane”, a adăugat el în acest documentar, realizat după nouă luni de anchetă, potrivit Al-Jazeera.

Poloniul este substanța cu care ar fi fost otrăvit și fostul spion rus Aleksandr Litvinenko, decedat în 2006 la Londra.

Yasser Arafat, care s-a îmbolnăvit la sediul său general din Ramallah, în Cisiordania, asediat de armata israeliană, a decedat la 11 noiembrie 2004 la Percy.

Moartea sa rămâne o enigmă, cei 50 de medici care l-au tratat neprecizând motivul exact al deteriorării rapide a stării sale de sănătate. Palestinienii au acuzat Israelul că l-a otrăvit.

Pentru a confirma ipoteza unui deces provocat de poloniu, rămășițele lui Yasser Arafat trebuie exhumate și analizate, a precizat Bochud.

„Dacă vrea într-adevăr să știe ce s-a întâmplat cu soțul său, va trebui să găsească un eșantion (…). Exhumarea lui Arafat ne va furniza un eșantion care ar trebui să conțină o concentrație mare de poloniu, dacă a fost otrăvit”, a declarat el.