Joe Biden a adus critici politicilor premierului israelian, Benjamin Netanyahu, într-un discurs susținut la un eveniment al organizației J-Street.
Biden a vorbit și despre „frustrarea” resimțită în cadrul Administrației Obama în relația cu Israelul, însă a subliniat că Statele Unite vor continua să militeze pentru securitatea acestei țări, indiferent de neînțelegerile politice dintre cele două state.
În cadrul discursului, vicepreședintele american a fost critic și la adresa liderilor palestinieni, pentru eșecul cu care s-au soldat ultimele discuții privind pacea din Orientul Mijlociu.
În martie, Biden s-a întâlnit cu Netanyahu și cu președintele palestinian, Mahmoud Abbas. Acesta a spus ca s-a întors descurajat din vizita diplomatică, spunând că a observat lipsa voinței politice pentru demararea de negocieri serioase din partea ambelor părți implicate.