Prima pagină » Știri externe » Decizia care pune capăt crizei politice din Germania. Vestea pe care social-democrații i-o dau Angelei Merkel

Decizia care pune capăt crizei politice din Germania. Vestea pe care social-democrații i-o dau Angelei Merkel

Decizia care pune capăt crizei politice din Germania. Vestea pe care social-democrații i-o dau Angelei Merkel
Membrii Partidului Social-Democrat (SPD) au aprobat, duminică, noul acord de coaliție guvernamentală cu Uniunea Creștin-Democrată (CDU, centru-dreapta), condusă de cancelarul Angela Merkel, potrivit rezultatelor oficiale.

Din cei peste 366.000 de membri SPD care și-au exprimat votul, peste 66% au votat pentru noul acord cu CDU, fapt care înseamnă continuarea marii coaliții între cele două formațiuni, informează Süddeutsche Zeitung și agenția de știri Dpa.

Peste 78% din membrii partidului de centru-stânga au participat la scrutinul intern.

Cei 464.000 de membri ai Partidului Social-Democrat (SPD) au fost chemați să se pronunțe până vineri dacă susțin ori nu prelungirea coaliției cu formațiunea Angelei Merkel.

Surse din cadrul SPD, citate de Süddeutsche Zeitung, au declarat înainte de comunicarea rezultatelor oficiale că majoritatea membrilor formațiunii de centru-stânga au votat în favoarea prelungirii coaliției cu Uniunea Creștin-Democrată.

Rezultatele oficiale ale votului din cadrul SPD au fost anunțate duminică.

În urma deciziei SPD de a continua coaliția cu CDU, formațiunea populistă și antiimigrație Alternativa pentru Germania (extremă-dreapta) devine cel mai mare partid de opoziție din Parlamentul de la Berlin.

Potrivit noului acord de coaliție, Guvernul de la Berlin va cheltui 46 de miliarde de euro pentru creșterea pensiilor, investiții în locuințe și educație, aceste măsuri fiind solicitate de social-democrați.

Parlamentul Germaniei se va reuni pe data de 14 martie pentru a alege noul cancelar, care în mod cert va fi Angela Merkel, acesta urmând să fie cel de-al patrulea mandat al ei în fruntea Guvernului de la Berlin.

Olaf Scholz, liderul interimar al SPD, a declarat că votul a fost „o decizie democratică foarte importantă” pentru Germania, precizând că social-democrații vor propune în curând șase persoane care să preia ministerele alocate formațiunii de centru-stânga.

Angela Merkel a salutat decizia social-democraților, afirmând că „este o decizie bună pentru SPD și în special pentru țara noastră”, informează agenția The Associated Press.