Decizia dură pe care David Cameron ar putea fi nevoit să o ia dacă Grecia părăsește zona euro. „Sper că nu se va ajunge acolo”

Decizia dură pe care David Cameron ar putea fi nevoit să o ia dacă Grecia părăsește zona euro. Sper că nu se va ajunge acolo
Publicat: 04/07/2012, 14:24
Actualizat: 04/07/2012, 19:31

David Cameron este pregătit să încalce obligațiile britanice din tratatele UE și să impună controale stricte la frontieră care să blocheze pătrunderea cetățenilor greci pe teritoriul Marii Britanii, în cazul în care Grecia ar fi exclusă din zona euro, relatează The Guardian în ediția electronică.

Premierul a declarat în fața membrilor unei Comisii din Camera Comunelor că miniștrii au examinat competențele legale care să permită Marii Britanii să îi priveze pe cetățenii greci de dreptul lor la liberă circulație în interiorul Uniunii Europene (UE), în cazul în care criza zonei euro conduce la „tensiuni și presiuni”. Cameron a confirmat în cursul acestei audieri că miniștrii au întocmit planuri pentru „tot felul de eventualități”.

Cel mai rău scenariu se referă la retragerea Greciei din zona euro, care ar putea declanșa aproape un colaps al economiei grecești și imigrarea a sute de mii de cetățeni, grecii având, în prezent, dreptul de a se stabili în orice stat membru UE. Premierul britanic a subliniat că este pregătit să adopte măsuri care să evite un „val major” de imigranți greci. „Voi fi pregătit să fac tot ceea ce este necesar pentru a menține siguranța țării, un sistem bancar puternic și o economie robustă”, a insistat el.

Întrebat de Keith Vaz, președintele laburist al Comisiei Camerei Comunelor pentru Afaceri Interne, dacă va restricționa sau nu drepturile cetățenilor greci de a călători în Marea Britanie, David Cameron a răspuns că va fi pregătit să recurgă la puteri în acest sens. „Sper că nu se va ajunge acolo”, a adăugat premierul. „Dar, așa cum am înțeles eu, sunt disponibile competențe juridice în cazul unor tensiuni și presiuni. Trebuie să plănuiești, trebuie să ții cont de lucruri neprevăzute, trebuie să fii pregătit de orice (…). Dar sper ca aceste lucruri să nu fie necesare”, a continuat el.

Theresa May, ministrul britanic de Interne, a confirmat luna trecută că Guvernul examinează planuri în caz de situații neprevăzute, dar a apreciat că nu vede nicio „mișcare intensificată”.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Exclusiv. Călin Georgescu: România e o colonie cu cetățeni sclavi
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Marii producători de mașini, nevoiți să plece de pe cea mai mare piață auto din...