Prima pagină » Știri externe » DECIZIE. Președintele unei țări europene, pus sub acuzare pentru crime de război

DECIZIE. Președintele unei țări europene, pus sub acuzare pentru crime de război

DECIZIE. Președintele unei țări europene, pus sub acuzare pentru crime de război

Parchetul Internațional pentru Kosovo (SPO), cu sediul la Haga, care anchetează crimele petrecute în perioada 1998-2000 în timpul mișcării de independență a acestui teritoriu, a anunțat că a decis să îl pună sub acuzare pe președintele kosovar, Hashim Thaci, pentru crime de război și crime împotriva umanității.

Parchetul Internațional a fost înființat la Haga în 2015 pentru a ancheta crimele de care se face vinovată Armata pentru Eliberarea Kosovo (KLA) în timpul conflictului care a dus la proclamarea independenței acestui teritoriu, informează site-ul agenției de presă Reuters.

Punerea sub acuzare a oficialului de la Priștina „este rezultatul unei investigații de durată și reflectă siguranța SPO cum că toate aceste acuzații pot fi dovedite”, se arată într-un comunicat al instituției.

SPO a mai anunțat că și alte persoane au fost puse sub acuzare, inclusiv Kadri Veseli, fost președinte al Parlamentului din Kosovo. Thaci și Veseli, ambii foști comandanți ai KLA, au negat în trecut că ar fi fost implicați în săvârșirea de crime de război. SPO nu a dat detalii despre crimele de care aceștia sunt acuzați, însă a informat că dosarul anchetează moartea a peste 100 de persoane.

Thaci ar fi încercat să influențeze ancheta

Instituția susține că cei doi ar fi încercat să obstrucționeze activitatea organismelor internaționale care se ocupă de această anchetă.

Momentan, liderul de la Priștina nu a comentat informația. Cu toate acestea, Administrația sa a anunțat că acesta și-a anulat o vizită la Casa Albă, unde ar fi urmat să participe la o discuție cu oficiali din Serbia, mediată de către Statele Unite, cu privire la normalizarea relațiilor cu Belgradul. Normalizarea acestor relații reprezintă una dintre condițiile impuse de Bruxelles pentru aderarea Serbiei și Kosovo la Uniunea Europeană.

SPO funcționează în baza legislației din Kosovo, însă magistrații acestei instituții sunt străini.

Acuzațiile de crime de război la adresa KLA au apărut pentru prima dată în 2011, în cadrul unui raport al Consiliului Europei, potrivit căruia membrii KLA ar fi ucis civili și opozanți în perioada 1998-1999.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
FOTO. Rădoi și-a dus prințesa la mall cu „iahtul pe roți” de la Bentley, pe care a dat peste 350.000 de euro. EXCLUSIV
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Cele 3 zodii care vor trăi o perioadă de fericire intensă, începând din 19 decembrie. Cine sunt nativii norocoși
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Descoperire arheologică fabuloasă: Scoicile care cântau acum 6.000 de ani