Prima pagină » Știri externe » DECLARAȚIE. Oficial rus: Occidentul greșește atunci când crede că lumea poate fi condusă de la Washington

DECLARAȚIE. Oficial rus: Occidentul greșește atunci când crede că lumea poate fi condusă de la Washington

DECLARAȚIE. Oficial rus: Occidentul greșește atunci când crede că lumea poate fi condusă de la Washington

Directorul Serviciului de Informații Externe al Rusiei, Serghei Naryshkin, a declarat că mulți politicieni din statele occidentale greșesc atunci când consideră că lumea întreagă poate să fie condusă de la Washington.

Astfel, acesta susține că mulți dintre politicienii occidentali și-au creat așteptări exagerate cu privire la influența statelor vestice la nivel mondial, informează site-ul agenției ruse de presă TASS.

„Cred că unii politicieni din Vest au avut așteptări exagerate. Ei au simțit că întreaga lume poate fi condusă doar dintr-un singur centru – Washington. Cea mai importantă lecție pe care o putem învăța din trecut, din istorie, este că atunci când o singură țară, oricare ar fi ea, încearcă să conducă lumea singură, atunci se ajunge fără îndoială la un dezastru”, a declarat Serghei Naryshkin, directorul Serviciului de Informații Externe al Federației Ruse.

Naryshkin: Militarii americani nu au înfrânt nazismul singuri

Oficialul de la Moscova a făcut referire și la cel de-al Doilea Război Mondial și a atras atenția că există la nivel mondial încercări de a distorsiona adevărul istoric în legătură cu această conflagrație.

Potrivit lui Naryshkin, mulți tineri din statele occidentale consideră că Armata Statelor Unite a învins de una singură Germania nazistă și a eliberat Europa.

Această din urmă declarație vine în contextul în care, pe 8 mai, Casa Albă a publicat pe Instagram un videoclip în care președintele Statelor Unite, Donald Trump, a depus o coroană de flori la un monument dedicat victimelor din cel de-al Doilea Război Mondial, monument pe care era scris că Statele Unite și Marea Britanie au învins nazismul pe 8 mai 1945.

Pe 10 mai, Ministerul de Externe de la Moscova a anunțat că este revoltat de încercările Statelor Unite de a ignora contribuția Uniunii Sovietice în victoria asupra Germaniei naziste. Ministerul a anunțat că își dorește să aibă o discuție serioasă cu oficialii de la Washington cu privire la acest subiect.

Andrei Văcaru a absolvit studiile de licență la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București în anul 2013, dar și un master în Comunicare în cadrul ... vezi toate articolele

Citește și