Declarații acide ale Angelei Merkel la adresa Statelor Unite: Europa trebuie să-și ia destinul în propriile mâini
Merkel a subliniat că Uniunea Europeană are nevoie de o politică externă unitară și puternică, din moment ce Blocul comunitar nu se mai poate baza pe SUA pentru „a o apăra”.
„Europa trebuie să-și ia destinul în propriile mâini. Aceasta este sarcina viitorului”, a declarat Merkel.
În urmă cu două săptămâni, în cadrul unei vizite oficiale la Washington, Merkel a exprimat intenția consolidării capacităților militare ale Uniunii Europene, pentru a reduce dependența de Statele Unite în materie de securitate.
În contextul retragerii Statelor Unite din acordul nuclear cu Iranul semnat în 2015, cancelarul german a afirmat că situația din Orientul Mijlociu „este o problemă de război sau pace”.