Declarațiile medicilor după accidentul din Italia. „Am fost nevoiți să alegem pe cine să salvăm”
Medicii ambulanțelor ajunși primii la locul accidentului de autocar din Italia s-au confruntat cu sarcina de a alege pe cine să salveze în mod prioritar, scrie ziarul La Repubblica, în ediția online.
„Am fost nevoiți să alegem pe cine să salvăm”, a declarat medicul anestezist Maurizio Abbenante, care lucrează la serviciul de ambulanță din orășelul Avellino și a fost primul salvator ajuns la locul accidentului.
„Prima dată, am scos persoanele care aveau șanse mai mari de supraviețuire. Am fost nevoiți să decidem cine părea mai capabil de supraviețuire”, a declarat medicul.
Accidentul a avut loc duminică seara pe Autostrada A16, în apropiere de orașul italian Napoli. Un autocar care avea la bord aproximativ 50 de persoane, inclusiv numeroși copii, a lovit mai multe vehicule, a rupt balustrada de protecție de pe autostradă și a căzut în gol 25-30 de metri.
Cel puțin 38 de oameni au murit în accident (39, conform ministrului Transporturilor, Maurizio Lupi), alte zece persoane fiind rănite.