Demisie-surpriză după înțelegerea Merkel – Schulz pentru noul Guvern din Germania

Demisie-surpriză după înțelegerea Merkel - Schulz pentru noul Guvern din Germania
Publicat: 07/02/2018, 16:02

Acordul duce Germania în fața formării unui nou Guvern, la mai bine de patru luni de la alegerile parlamentare, care au aruncat țara în cea mai mare criză politică a ultimilor ani.

Martin Schulz va renunța la funcția de președinte a Partidului Social-Democrat german (SPD) și va prelua conducerea Ministerului de Externe din Germania, conform acordului.

Potrivit sursei citate, cele două formațiuni au ajuns la un consens în privința distribuirii portofiliilor din viitorul Executiv. După o rundă de negocieri ce a durat peste 20 de ore, social-democrații vor păstra Ministerul Muncii și al Afacerilor Sociale, deși portofoliul era vizat și de CSU. SPD va primi și Ministerul de Externe și pe cel al Finanțelor.

De asemenea, blocul CDU/CSU și SPD au reușit să depășească și divergențele cu privire la reforma sistemului de sănătate și la încadrarea contractelor de muncă pe perioadă determinată.

După concretizarea acestui acord, cei 460.000 de membri ai SPD vor trebui să aprobe, prin vot, intrarea partidului lor la guvernare alături de blocul CDU/CSU.

Ulterior, președintele Germaniei, Frank Walter-Steinmeier, va propune un candidat la funcția de cancelar. Cel mai probabil, propunerea acestuia va fi Angela Merkel. Pentru a fi aleasă, ar avea nevoie de majoritatea absolută a celor 709 voturi din parlament. Până acum, toți cancelarii Germaniei au primit, din prima încercare, votul de încredere al Bundestagului.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Avertisment NASA: Un fenomen „ciudat” poate lovi oricând lumea
Ce studii are Marcel de la Insula iubirii? Lui 'Maluma' i-a plăcut mai mult 'şcoala...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Minivacanță de 4 zile în august pentru angajații din România. Cine beneficiază de cele 4...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Comisarul Gărzii de Coastă, prins beat şi drogat la volan, e fiul unui celebru om...
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
Diana, tânăra ucisă de soț cu toporul, a fost înmormântată de ziua copilului ei: „Ea...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Ministerul Culturii vrea să cumpere Palatul Reginei Maria din Mamaia
Un ȘARPE MORTAL a eliberat suficient VENIN cât să UCIDĂ 400 de oameni
Șoferii cu permis auto categoria B nu au voie, sub nicio formă. Legea interzice, fără...
Proletarul Ceaușescu venea, de fapt, dintr-o familie de „chiaburi”
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Gabriela Cristea se pregătește să deschidă o cofetărie în București! „Am fost la Disneyland și...
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
O listă de cumpărături veche de milenii, găsită pe o tăbliță cu scris cuneiform