Departamentul de Stat al SUA „regretă” executarea unui cetățean mexican în statul Texas
Departamentul de Stat al Statelor Unite a exprimat „regret” că autoritățile din statul american Texas au executat un cetățean mexican prin încălcarea dreptului internațional, relatează AFP.
„Departamentul de Stat regretă decizia statului Texas de executare a domnului Edgar Tamayo fără a accepta reexaminarea cazului”, a comunicat Marie Harf, unul dintre purtătorii de cuvânt ai diplomației Statelor Unite.
Administrația federală a Statelor Unite ceruse statului Texas să amâne executarea cetățeanului mexican.
Edgar Tamayo Arias, un cetățean mexican în vârstă de 46 de ani, a fost executat miercuri seară în Texas, în pofida a numeroase proteste diplomatice și politice. Condamnat pentru uciderea unui polițist în 1994, în Houston, Edgar Tamayo Arias a fost privat de drepturi consulare, o încălcare a Convenției de la Viena, care stipulează că orice cetățean străin trebuie să aibă acces la asistența reprezentanților săi consulari. Potrivit avocaților apărării, Edgar Tamayo Arias vorbea foarte puțin limba engleză în momentul arestării și suferea de retardare mentală. „Dacă ar fi primit asistența consulatului mexican în cursul procesului, Tamayo nu ar fi fost condamnat la moarte”, au pledat avocații.