Depozit de arme care ar aparține unor susținători ai rebelilor din Ucraina, descoperit în Letonia

Publicat: 12 09. 2014, 07:12
Actualizat: 12 09. 2014, 10:46

Ancheta a fost deschisă săptămâna trecută de către poliția de securitate din Letonia (DP), după difuzarea unei înregistrări video în care trei bărbați originari din orașul leton Ludza (sud-est) afirmau că luptă pentru separatiștii proruși din Ucraina.

„În cadrul unei anchete penale, au fost efectuate cercetări în șapte locații. Au fost confiscate arme de foc și muniții”, a declarat un purtător de cuvânt al poliției.

„Nicio arestare nu a fost efectuată, însă cercetările continuă și mai târziu vom face alte comentari”, a adăugat el.

Poliția nu a divulgat identitatea celor trei suspecți. Totuși, în înregistrarea video postată în rețele de socializare, doi dintre suspecți s-au prezentat cu numele „Sedoi” și „Viasok”.

Etnicii ruși reprezintă 27% din populația Letoniei, o fostă republică sovietică, în prezent membră a Uniunii Europene (UE) și NATO.

Statele baltice, dar și Polonia, se tem puternic că pot fi următoarele victime ale Rusiei, acuzată că vrea să destabilizeze regiunea cu scopul de a păstra o influență în aceasta.

Anna Primac, anna.primac@mediafax.ro