Deputat german: În contexul politicilor lui Trump, UE trebuie să dezvolte propria strategie nucleară

Publicat: 16 11. 2016, 15:13
Actualizat: 29 03. 2019, 11:03

„Scutul nuclear american și garanțiile de securitate sunt imperative pentru Europa. Dacă Statele Unite nu vor mai vrea să ofere aceste garanții, Europa va avea nevoie de sisteme proprii de disuasiune nucleară”, a declarat Roderich Kiesewetter, general în rezervă și membru al Uniunii Creștin-Democrate (CDU), partidul cancelarului Angela Merkel.

Roderich Kiesewetter consideră că Germania poate juca un rol important în convingerea Franței și chiar a Marii Britanii să ofere garanții de securitate nucleară pentru întreaga Europă.

Declarațiile lui Roderich Kiesewetter reflectă preocupările din ce în ce mai mari referitoare la angajamentul viitoarei Administrații Donald Trump de apărare colectivă în cadrul NATO. Donald Trump a sugerat în campania electorală că ar putea să nu mențină angajamentele de apărare colectivă în cadrul Alianței Nord-Atlantice dacă țările membre nu vor avea contribuții financiare proporționale.

Kiesewetter nu este convins de asigurările oferite de președintele în funcție al SUA, Barack Obama, care susține că succesorul său va menține angajamentele de securitate în cadrul Alianței Nord-Atlantice.

„Aceste afirmații sunt frumoase și bune, dar va trebui să vedem care sunt acțiunile lui Trump. Europa trebuie să înceapă elaborarea propriilor planuri de securitate în cazul în care americanii vor crește brusc costurile de apărare a continentului sau dacă se vor retrage definitiv”, a subliniat politicianul german, citat de site-ul agenției Reuters.

Miniștrii de Externe ai statelor europene au pledat, în contextul victoriei lui Donald Trump în SUA, pentru consolidarea sistemului UE de apărare, în timp ce Federica Mogherini, Înaltul reprezentant pentru Afaceri Externe, a catalogat Uniunea Europeană drept o „superputere”.

Pe fondul semnelor de întrebare referitoare la ideile de politică externă ale lui Donald Trump, miniștrii de Externe ai țărilor membre UE au stabilit luni să consolideze rolul Europei pe plan mondial, în așteptarea clarificării relației transatlantice. „Uniunea Europeană este o superputere”, a declarat Federica Mogherini, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe, potrivit agenției Associated Press. Mogherini a explicat că discuțiile de la Bruxelles nu sunt despre o „armată a UE”, ci despre „securitatea și apărarea unei Uniuni Europene care va deveni mai credibilă și mai eficientă pe plan global”. Notând că structurile europene de apărare funcționează deja, Mogherini a precizat: „Avem un potențial uriaș pe care încă nu îl utilizăm. Este necesar să consolidăm profilul de securitate. Cetățenii europeni au nevoie de acest lucru”.

„Suntem într-o lume nesigură, iar situația nu a început cu alegerea domnului Trump”, a declarat, la rândul său, Jean-Marc Ayrault, ministrul de Externe al Franței. „Europa nu trebuie să aștepte deciziile altora, trebuie să își apere propriile interese – adică interesele europenilor – și să își reafirme rolul strategic la nivel mondial”, a subliniat el.

Șeful diplomației belgiene, Didier Reynders, a afirmat că victoria lui Donald Trump oferă „Uniunii Europene posibilitatea de a merge mai departe”. „Trebuie să consolidăm capacitățile de apărare și securitate. UE trebuie să găsească modalități de a se face auzită în acțiunile de căutare a soluțiilor politice, trebuie să se asigure că nu vor fi conversații doar între Washington și Moscova, ci Uniunea Europeană trebuie să fie cu adevărat prezentă la masa discuțiilor”, a subliniat Reynders.

Germania pledează, în contextul ieșirii Marii Britanii din UE și al victoriei lui Donald Trump în SUA, pentru accelerarea integrării structurilor de apărare ale Uniunii Europene, inițiativă susținută de Franța, Italia și Spania.