Prima pagină » Știri externe » DER SPIEGEL: Dominația Angelei Merkel este subminată de François Hollande

DER SPIEGEL: Dominația Angelei Merkel este subminată de François Hollande

DER SPIEGEL: Dominația Angelei Merkel este subminată de François Hollande
Președintele francez François Hollande a impus euroobligațiunile ca principala temă a summitului european de miercuri de la Bruxelles, punând în discuție dominația cancelarului Angela Merkel asupra acestor întâlniri, scrie presa germană joi, relatează AFP.

Președintele francez François Hollande a impus euroobligațiunile ca principala temă a summitului european de miercuri de la Bruxelles, punând în discuție dominația cancelarului Angela Merkel asupra acestor întâlniri, scrie presa germană joi, relatează AFP.

„Holande stabilește agenda europeană”, titra joi dimineața ediția online a publicației Die Zeit, susținută de ediția online a Spiegel, care aprecia că „Hollande a privat-o pe Merkel de statutul de vedetă”. Însă cele două săptămânale de centru-stânga împărtășesc aceleași temeri cu privire la rezultatele concrete pe care Hollande le va obține la final.

„Este primul summit european, după ani de zile, care nu este dominat de Merkel”, apreciază Spiegel în ediția online, subliniind că, în același timp, este „pentru prima oară, după ani de zile, când germanii și francezii nu se întâlnesc înainte de summit pentru a stabili o poziție comună”. Cu toate acestea, săptămânalul consideră „improbabilă” o victorie a lui Hollande în privința eurobondurilor.

Odată cu alegerea euroobligațiunilor, aceste împrumuturi europene de care Berlinul nu vrea să audă vorbindu-se, François Hollande „a ales în mod intenționat” un subiect controversat, cu scopul de a o „sfida” pe șefa Guvernului german și a afirma că „Merkozy (duetul format cu fostul președinte francez Nicolas Sarkozy) este de domeniul trecutului”.

La rândul său, Die Zeit o vede pe Merkel „în defensivă”. „Este delicat să spui constant nu, în timp ce situația din Europa nu se ameliorează, în continuare, deloc. Este cu atât mai dificil atunci când un alt (oficial) avansează fără încetare propuneri”, comentează săptămânalul.

Mult mai belicos, Süddeutsche Zeitung scrie că Merkel și Hollande se află „pe o traiectorie de coliziune” și apreciază că în cursul acestui summit se poate vorbi despre „lovitură pentru lovitură”, fiecare având aliați influenți.

Cotidianul Bild relevă, în ediția online, că „s-a vorbit mult, dar fără vreun rezultat” concret.

Purtând o dispută cu privire la euroobligațiuni, Franța și Germania „și-au marcat teritoriul” și „niciodată statele membre – dar mai ales motoarele europene francez și german – nu au avut poziții atât de îndepărtate asupra revendicărilor ca astăzi (miercuri)”, comentează cel mai citit cotidian din Germania.

Citește și