Der Spiegel: Fiul arhitectului preferat al lui Adolf Hitler creează stadioanele care duc Cupa Mondială de fotbal în Qatar. FOTO
La 80 de ani, arhitectul german Albert Speer este celebru pentru creațiile sale, printre care se numără un oraș-satelit al Cairo, unde locuiesc 3 milioane de oameni, orașul industriei auto din China, Anting, o nouă Capitală pentru Nigeria sau Expo 2000 în Hanovra. Designul pentru stadioane de fotbal, pe care Speer le dezvoltă acum în Qatar, sunt principalul motiv pentru care aici va avea loc Campionatul Mondial de fotbal din 2022, scrie Der Spiegel.
Tatăl lui Speer, pe care îl chema tot Albert, a fost ministru al armamentelor și producției de război pe timpul celui de-al treilea Reich, fiind arhitectul preferat al lui Adolf Hitler, cel care a pus în practică fanteziile arhitecturale megalomane ale dictatorului. Acum, Speer conduce o companie de arhitectură de 160 de oameni. „Nu suntem o companie dictatorială. Nu e ca și cum eu am ultimul cuvânt”, glumește Speer la interviul acordat Der Spiegel, împreună cu colegii săi Friedbert Greif, Axel Bienhaus și Stefan Klos.
Foto: AS&P // Der Spiegel.
În opinia lui Speer, cel mai frumos stadion din lume este Allianz Arena din Munchen, proiect la care a participat și compania sa, care a ajutat FC Bayern la alegerea arhitecților. Construirea noilor „catedrale” arhitecturale ale fotbalului pot duce însă și la o risipă incredibilă de resurse, mai spune Speer: pentru stadionul olimpic din Beijing, de exemplu, s-a folosit oțel cât pentru trei stadioane obișnuite.
Soarta stadioanelor construite special pentru evenimente sportive grandioase nu este mereu fericită, arată arhitecții lui Speer. Stadionul din Manaus, Brazilia, care a costat 250 de milioane de dolari, a fost ridicat în mijlocul junglei, iar acum este gol, nu îl vede nimeni, iar pentru a-l ține funcțional se joacă acolo unele meciuri din Rio. În Africa de Sud, unde s-a jucat Cupa Mondială din 2010, s-a luat decizia dărâmării unui stadion construit special pentru asta, pentru că nu mai sunt bani pentru întreținerea lui.
„Asta mi se pare un lucru mult mai scandalos decât problema dacă un stadion este satisfăcător din punct de vedere arhitectural sau nu. Există încă unii dinozauri în industria noastră care construiesc stadioane pentru viitoarele campionate mondiale oriunde în lume. Asta nu este modern. Firma noastră nu e compusă doar din arhitecți. Cel ăuțin jumătate dintre noi sunt planificatori regionali și urbani, precum și consultanți politici. Nu vrem să fim puși laolaltă cu arhitecții care au grijă doar ca propriile clădiri să fie frumoase, frumoase și în final să fie niște elefanți în deșert. Cel mai rău lucru care ni s-ar putea întâmpla ar fi să fim legați de un astfel de elefant”, spune Albert Speer.
Arhitecții săi spun că nu ar fi refuzat o comandă precum cea a stadionului din Manaus, Brazilia, dar că ar fi făcut tot posibilul ca construcția să aibă sens și după Cupa Mondială.
Foto: AS&P // Der Spiegel.
12 stadioane și specificațiile lor SF trebuie să reziste în deșert
Firma lui Speer trebuie să creeze masterplanul pentru cele 12 stadioane care vor fi construite în Qatar, pentru Cupa Mondială din 2022. Ele vor fi ridicate în deșert, unele la distanță foarte mică unul de altul. Fiecare scaun va fi răcit, iar temperatura de la mijlocul terenului trebuie să aibă 20 de grade Celsius, chiar dacă afară sunt 50 de grade. Toate acestea trebuie construite într-o țară cu o populație cât a unui orășel german mic: 276.542 de oameni. Cum se poate vorbi aici de sustenabilitate, întreabă jurnaliștii Der Speigel.
Foto: AS&P // Der Spiegel.
„Nu vrem să fim legați de proecte precum cel din Soci, de exemplu. Qatar este planificat în așa fel încât stadioanele să poată fi demontate apoi, la o dimensiune care să se potrivească țării respective. Nivelele superioare sunt modulare și pot fi îndepărtate, putând fi folosite la 22 de alte stadioane mai mici, care vor fi livrate după Cupa Mondială unor țări aflate în curs de dezvoltare. Modulele respective pot fi folosite pentru stadioane pentru curse sau atletism, care pot găzdui 5.000 de oameni. Pentru răcire, am dezvoltat un sistem bazat pe energie solară”, explică Albert Speer.
De asemenea, pentru a respecta cerințele FIFA, arhitecții lui Speer au dezvotat un plan sustenabil. Pentru Cupa Mondială, FIFA cere 12 stadioane cu 112 terenuri de antrenament, dintre care 64 să fie amplasate acolo unde sunt cazate și echipele, iar restul de 48 la stadioane. În plus, mai e nevoie de 88 de hoteluri. Pentru Qatar, așa ceva pare nebunesc, însă compania lui Speer s-a gândit la toate. Spre exemplu, hotelurile construite special pentru Campionat vor fi demontate ulterior și transformate în blocuri de apartamente.
Foto: AS&P // Der Spiegel.
Cum a ajuns Speer în Qatar
Arhitectul german a fost abordat în 2009, la Denver, la o expoziție. Cei din Qatar nu aveau niciun plan pus la punct, însă voiau să găzduiască Cupa și pentru asta erau dispuși să plătească cei mai buni 12 arhitecți din lume să le ridice 12 stadioane. Speer era unul dintre ei. A mers la Doha, unde s-a întâlnit cu șeicul Mohammed, unul dintre fiii emirului, care avea 21 de ani, însă era extrem de bine educat în Occident.
Speer a fost impresionat de inteligența tânărului șeic, care nu a avut nevoie de interpret pentru a înțelege planurile tehnice ale stadionului, cât și de faptul că nu dorea să își impună voința prin faptul că are bani foarte mulți.
Foto: AS&P // Der Spiegel.
„A ascultat. Știți care a fost primul slide din prezentarea noastră? Prea fierbinte, prea mic, prea plictisitor. Le-am spus, așa vă vedem noi și așa vă vede întreaga lume. Să schimbăm această imagine asta era misiunea noastră. A trebuit să dezvoltăm răspunsuri pentru întrebările pe care clientul nostru urma să le primească. Așa s-a ajuns ca dezavantajul Qatar-ului – dimensiunea sa redusă – să ajungă un avantaj. Va fi o Cupă Mondială a distanțelor mici între stadioane. La Cupa Mondială din Germania, Beckenbauer reușea să ajungă la meciurile de la prânz și de seara, dar numai cu elicopterul. În Qatar, toată lumea va putea să facă asta”, povestește Speer.
La polul opus se află Rusia, care va găzdui Cupa Mondială din 2018. Aici, stadioanele sunt și la 2.400 km distanță.
Foto: AS&P // Der Spiegel.