Prima pagină » Știri externe » Der Spiegel: Germania pregătește un nou acord de finanțare externă pentru Grecia

Der Spiegel: Germania pregătește un nou acord de finanțare externă pentru Grecia

Der Spiegel: Germania pregătește un nou acord de finanțare externă pentru Grecia
Ministerul german al Finanțelor pregătește terenul pentru un al treilea pachet de finanțare externă pentru Grecia, cu o valoare de 10-20 miliarde euro, care ar urma să fie aprobat înaintea alegerilor din luna mai pentru Parlamentul European, potrivit Der Spiegel, preluat de Reuters.

Publicația germană citează un document intern al ministerului Finanțelor de la Berlin.

Printre căile de acțiune descrise în document se numără o nouă restructurare („haircut”) a datoriei de stat a Greciei, care ar afecta de această dată în principal creditorii din sectorul public, sau o linie suplimentară de finanțare cu resurse limitate, de la fondul de urgență al UE.

Programul ar putea avea o valoare de 10-20 miliarde euro și ar fi condiționat de angajamente din partea guvernului de la Atena în zona reformelor structurale, potrivit Der Spiegel.

Contactat de Reuters, un reprezentant al ministerului german al Finanțelor a refuzat să confirme că se pregătește o nouă restructurare a datoriilor Greciei.

„Nu a apărut nicio situație nouă”, a afirmat reprezentantul instituției, care a îndrumat presa către declarațiile anterioare ale ministerului german al Finanțelor, Wolfgang Schaeuble.

Oficialul a afirmat anterior că ar putea exista în continuare o necesitate pentru refinanțarea datoriilor Greciei, însă orice nou program de finanțare ar fi cu mult mai redus față de împrumuturile acordate până acum statului elen.

Grecia a încheiat în ultimii patru ani două acorduri de finanțare externă cu partenerii din zona euro și FMI, cu o valoare totală de 240 miliarde euro, angajându-se în schimb la reducerea cheltuielilor publice și reforme structurale.

Autor