Prima pagină » Știri externe » Descoperire neașteptată făcută de pescari într-o plasă. Au fost chemați specialiști marinei pentru a se ocupa de obiect

Descoperire neașteptată făcută de pescari într-o plasă. Au fost chemați specialiști marinei pentru a se ocupa de obiect

Descoperire neașteptată făcută de pescari într-o plasă. Au fost chemați specialiști marinei pentru a se ocupa de obiect
O mină din cel de Al Doilea Război Mondial a fost prinsă într-o plasă de pescuit în apropiere de Isle of Wight.

Mina, cu o lungime de aproximativ 2 metri, a fost găsită sâmbătă, la 8 dimineața, potrivit Maritime and Coastguard Agency (MCA).

Obiectul a fost preluat de specialiști ai Royal Navy, care l-au detonat pe fundul mării după ce au atașat de el explozibili, potrivit MSN News.

Este vorba, cel mai probabil, de o mină navală germană, precum cea din imaginea de mai jos. Acestea erau deseori parașutate din avioane și asupra unor obiective terestre.

În ianuarie, o parte a portului Brixham a fost închisă în weekend după ce un obiect misterios a fost scos din apă într-o plasă de un alt vas de pescuit. Despre obiect s-a spus că este o torpilă, o mină sau un rezervor de combustibil. În acest caz au fost alertate poliția, marina militară și paza de coastă.

Autoritățile nu au vrut să riște și au detonat obiectul în largul mării.

Foto: Pixabay

 

Autor

Citește și