Vameși germani de pe aeroportul din Düsseldorf au găsit în posesia fostului ministru iranian de Finanțe, Tachmaschb Masaheri, un cec în valoare de 54 de milioane de euro, a informat duminică publicația Bild am Sonntag, relatează AFP.
Masaheri, care a condus Banca Centrală a Iranului până în 2008, a fost controlat de către vameși pe aeroportul din Düsseldorf la 21 ianuarie, în timp ce sosea din Turcia, anunță Bild am Sonntag.
Potrivit publicației, un cec emis de Banca Centrală a Venezuelei în valoare de 300 de milioane de bolivari (54 de milioane de euro) a fost descoperit într-un buzunar al bagajului de mână.
Serviciile vamale germane efectuează o anchetă privind o posibilă spălare de bani, a precizat publicația.
Conform informațiilor oferite de Bild am Sonntag, Masaheri a afirmat că cecul trebuia să servească pentru finanțarea construcției a 10.000 de locuințe noi mulțumită Guvernului venezuelean.