Prima pagină » Știri externe » Descoperirea din berea germană

Descoperirea din berea germană

Descoperirea din berea germană
Unele sortimente de bere germană conțin un grad prea ridicat de arsenic, potrivit unor cercetători de la Universitatea Tehnică din Munchen, citați de Science Daily.

Unele sortimente de bere germană conțin un grad prea ridicat de arsenic, potrivit unor cercetători de la Universitatea Tehnică din Munchen, citați de Science Daily.

O echipă de experți a analizat 140 de sortimente de bere germană în cadrul unei monitorizări ce a vizat testarea licorii amărui pentru metale grele, cum ar fi arsenic și plumb, precum și cu privire la toxinele naturale, informează Agerpres.

Potrivit normelor OMS (Organizația Mondială a Sănătății), nivelul admisibil de arsenic este de 10 micrograme, dar unele sortimente de bere germana au depășit această cifră, potrivit Science Daily.

‘Când nivelul de arsenic din bere este mai mare decât în apa utilizata la fabricarea berii, acest exces trebuie să provină din alte surse’, spune unul din autorii studiului Mehmet Coelhan. ”Pentru noi a fost un mister, așa că am verificat toate ingredientele, inclusiv malțul și hameiul utilizate în industria berii’, adaugă expertul.

În consecință, oamenii de știință au ajuns la concluzia că excesul de această substanță intră în compoziția berii din filtrul cu kiselgur, care este utilizat tradițional pentru eliminarea particulelor de drojdie și hamei din băutură, obținându-se astfel un lichid clar și limpede.

Testele au arătat că unele mostre de kiselgur conțineau arsenic, dar nivelul acestuia era doar ușor crescut astfel încât nu există un pericol real de intoxicație a consumatorilor, susțin experții. AGERPRES