Desemnarea candidatului republican la președinția SUA, AMÂNATĂ din cauza furtunii tropicale Isaac
Convenția Națională a Partidului Republican, care urma să înceapă luni în Florida pentru a desemna în mod oficial candidatul formațiunii la alegerile prezidențiale de la 6 noiembrie, a fost amânată pentru marți, din cauza amenințării potențiale reprezentată de furtuna tropicală Isaac, relatează AFP.
Organizatorii evenimentului și-au motivat sâmbătă decizia invocând îngrijorări de securitate, în contextul în care aproximativ 50.000 de persoane sunt așteptate la această convenție, prevăzută inițial în perioada 27-30 august la Tampa, pe coasta de vest a Floridei, în sudul Statelor Unite.
„Din cauza unor informații grave cu privire la condițiile climatice prevăzute în regiunea Tampa, Convenția Națională republicană va fi convocată luni, iar lucrările sale amânate pentru marți”, a anunțat Reince Priebus, președintele Comitetului Național Republican, citat într-un comunicat.
„Securitatea celor care se află pe traiectoria (furtunii tropicale) Isaac este de cea mai mare importanță. Îi aplaud pe cei de la Tampa care au decis să schimbe programul”, a declarat sâmbătă seara Mitt Romney, un fost guvernator al statului Massachusetts, care urmează să fie învestit în cadrul Convenției drept candidat al Partidului Republican la alegerile prezidențiale prevăzute la 6 noiembrie, împotriva președintelui democrat în exercițiu Barack Obama.
„Prioritatea noastră este securitatea locuitorilor Floridei și a celor așteptați la Convenție”, a insistat, de asemenea, președintele Convenției republicane, Bill Harris.
Este pentru a doua oară când condițiile meteorologice joacă feste republicanilor. Ei au mai fost nevoiți să suspende cea mai mare parte a lucrărilor în prima zi a Convenției de la Saint Paul (Minnesota), în 2008, din cauza uraganului Gustav.
Furtuna tropicală Isaac a făcut deja patru morți, sâmbătă seara, la traversarea Haiti. Furtuna se afla, la ora locală 20.00 (3.00, ora României), la aproximativ 130 de kilometri de costele Cubei și la aproximativ 600 de kilometri vest de coastele Floridei, potrivit Centrului Național american pentru Uragane (NHC) cu sediul la Miami, și prezenta rafale de vânt care atingeau până la 95 de kilometri pe oră.
Ea ar putea să se transforme în uragan în următoarele 24 până la 36 de ore, în timp ce se va apropia de extremitatea sudică a statului american Florida.
Sunt de prevăzut ploi violente, dar și posibile inundații, nivelul apei putând atinge până la doi metri, potrivit NHC.
Convenția așteaptă aproximativ 50.000 de persoane, inclusiv aproximativ 15.000 de jurnaliști, iar mii de manifestanți și-au anunțat, de asemenea, sosirea. Aproximativ 4.000 de polițiști sunt mobilizați pentru a asigura securitatea acestui important eveniment, care se desfășoară o dată la patru ani.
Programul, minuțios elaborat timp de luni de zile, urmează să fie revăzut complet, însă discursul de acceptare susținut de către Mitt Romney, în vârstă de 65 de ani, este prevăzut, în continuare, pentru joi seara.
Acest fost om de afaceri extrem de bogat și fost guvernator al statului Massachusetts (nord-est), perceput odinioară ca un pragmatic moderat, și-a înăsprit în mod considerabil discursul în ultimele luni. El a ales ca partener de cursă un ultraconservator, pe Paul Ryan, în vârstă de 42 de ani, un reprezentant al statului Wisconsin (nord).
Programul eventualului viitor Guvern republican va fi, de asemenea, prezentat în mod public în cursul Convenției. Acesta promite să fie solid ancorat la dreapta, în condițiile în care partidul este dominat de către aripa conservatoare.