Desmond Tutu a denunțat campania din Marea Britanie împotriva migrației românilor
Campania împotriva venirii imigranților din România și Bulgaria în M.Britanie seamănă cu cea a lui Enoch Powell, un conservator devenit faimos în 1968 prin discusul „Râuri de sânge” în care denunța „povara economică a imigrației”, avertizează arhiepiscopul Desmond Tutu, relatează Huffingtonpost.uk.
Arhiepiscopul, un foarte cunoscut activist în domeniul drepturilor omului, a declarat, citat de publicația britanică The Times, că este „foarte îngrijorat”, deoarece „auzim aceeași placă pe care am auzit-o de la Enoch Powell”. El răspundea astfel la întrebarea ce părere are despre anularea restricțiilor impuse României și Bulgariei la 1 ianuarie.
Arhiepiscopul a făcut această declarație în contextul în care, potrivit unui sondaj, aproape jumătate dintre britanici vor ca românii și bulgarii să nu aibă dreptul să muncească în țara lor, de la anul, iar peste jumătate apreciază că imigrația are un efect negativ asupra Marii Britanii. Dezbaterea dinaintea venirii lor este foarte puternică, UKIP, un partid britanic xenofob și aurosceptic, fiind acuzat că agită „sperietoarea” numărului mare a unor eventuali imigranți.
Powell, un politician, lingvist și poet, a avertizat asupra unei imigrații masive, în faimosul discurs „Râuri de sânge”, pe care l-a susținut în 1968. „Ca romanului, mi se pare că văd râul Tibru spumegând de mult sânge”, spunea el.
În comparația cu fostul parlamentar conservator, Tutu, un laureat al Premiului Nobel pentru Pace, a apreciat că, în opinia sa, acesta a fost „unul dintre cele mai rele momente din istoria modernă”.
„Sper să nu ratați această oportunitate. Ar aduce câștig pe termen scurt. Oamenii sunt îngrijorați, pe bună dreptate, desigur, cu privire la (situația) economică, dar până la urmă cei care nu împărtășesc nu ajung mai bogați”, a declarat arhiepiscopul, în cursul unei ceremonii în care a primit cheile orașului Londra.
Episcopul Londrei, Richard Chartres, a declarat că imigranții reprezintă un „avantaj economic”. „Diversitatea acestui loc face parte din puterea sa de atracție”, a adăugat el.