Detalii din culisele încoronării lui Charles al III-lea. Ceremoniile vor ține trei zile

Publicat: 22 01. 2023, 12:08
Detalii din culisele încoronării lui Charles al III-lea / Sursa FOTO: readersdigest.co.uk

Încoronarea Regelui Charles al III-lea va fi un eveniment fastuos, pe măsura importanței sale. Weekendul de trei zile de la începutul lunii mai va include două mari procesiuni, o slujbă religioasă, un concert cu vedete organizat la Castelul Windsor și o zi de voluntariat.

Momentul istoric al încoronării este programat între zilele de sâmbătă, 6 mai, și luni, 8 mai.

Ce pretenții a avut Regele Charles al III-lea

Regele Charles al III-lea a insistat că ceremonia încoronării să fie „înrădăcinată în tradițiile și fastul de lungă durată”, dar și „să privească spre viitor”.

Din spectacolul încoronării, care va dura trei zile, nu o să lipsească prima apariție la balconul regal al noului suveran britanic, o mare procesiune de încoronare, un concert cu vedete mondiale și o zi de voluntariat.

Palatul Buckingham nu a precizat, deocamdată, cum anume va fi modernizată sau schimbată ceremonia de încoronare. Totuși, unele surse regale susțin că slujba religioasă va fi mult mai scurtă decât cea a defunctei regine Elisabeta, din 1953, care a durat trei ore.

Unele sugestii venite din exterior au insistat că evenimentul din mai ar trebui să fie redus, la nivel de costuri, dat fiind criza legată de costul vieții. Astfel, s-ar fi recunoscut, de către Casa Regală britanică, dificultățile economice actuale cu care se confruntă mulți cetățeni de rând.

Dar surse regale au fost categorice, remarcă  Sky News: feedback-ul pe care l-a primit Palatul Buckingham este că oamenii doresc să vadă întregul spectacol al unui mare eveniment național, prezentând tot ce este mai bun din Marea Britanie și sărbătorind istoria bogată și unică a Regatului Unit.