Deținuții din Marea Britanie vor păpuși gonflabile în închisori. Sunt dispuși să și le cumpere singuri ca să se bucure de „puțină pasiune”
Jack Swarez, care se află în închisoarea HMP Lowdham Grange din Nottinghamshire, crede că păpușile gonflabile ar putea îmbunătăți comportamentul deținuților, ajutând bărbații să elibereze testosteronul din organism.
El susține chiar că ideea nu va costa guvernul niciun ban, pentru că deținuții ar fi dispuși să plătească suma din propriile lor buzunare.
Swarez a scris pe site-ul închisorii Inside Time: „Problema cu închisorile noastre este că sunt pline de tineri plini de testosteron care și-ar da o mână pentru puțină iubire. Frustrarea cauzată de această situație face, în mod inevitabil, ca acești bărbați să fie neliniștiți și să își dorească să provoace rău”.
„Am o propunere care ar trebui examinată cu atenție. Aceasta ar putea ajuta la atenuarea acestei probleme”, a continuat deținutul.
„Ideea mi-a venit atunci când m-am uitat la un documentar de pe Canalul 4, care a arătat bărbați care trăiesc cu păpuși gonflabile. Am observat că toți acești bărbați păreau foarte fericiți și fără stres”.
„În plus, deoarece aceste păpuși trebuie să fie umflate, toți deținuții care s-au lăsat de fumat din cauza interdicției își vor folosi automat plămânii, ceea ce ar putea contribui la repararea daunelor provocate de fumat . Este o situație câștigătoare!”
„Deținuții ar putea să-și petreacă timpul împreună cu partenera lor. Ar putea să meargă la întâlniri, să se uite la seriale împreună, să asculte muzica – să facă tot ce ai face în mod normal cu partenera ta”, a conchis acesta.