DEZBATERE TRUMP-HARRIS | Harris: Liderii lumii râd de Trump. Trump: Viktor Orban a spus că lumea are nevoie de mine

Publicat: 11 09. 2024, 11:16
Actualizat: 11 09. 2024, 13:23

This browser does not support the video element.

Dezbaterea dintre Kamala Harris și Donald Trump a avut loc marți seara (miercuri dimineața, ora României, n. red.), iar printre subiectele abordate în cadrul acesteia s-a numărat și rezultatul alegerilor prezidențiale din 2020, care este încă contestat de Donald Trump.

“Donald Trump a fost concediat de 81 de milioane de oameni. Deci, lucrurile să fie clare în această privință. Și în mod clar, lui îi este foarte greu să proceseze asta”, a spus Kamala Harris, după ce Donald Trump a menționat, ca răspuns la întrebările moderatorului David Muir, că în continuare nu recunoaște că a pierdut alegerile din 2020.

“Nu ne putem permite să avem un președinte al Statelor Unite care să încerce, așa cum a făcut-o în trecut, să răstoarne rezultatul voinței alegătorilor”, a spus Harris. Harris l-a criticat pe Trump pentru că continuă să nege, în mod repetat, verdictele proceselor pe care el le-a pierdut, privind rezultatul alegerilor din 2020, “pentru că de fapt ai pierdut acele alegeri”.

Harris: liderii lumii râd de Trump

“Poate că Trump nu are temperamentul sau capacitatea de a nu fi confuz cu privire la faptele petrecute. Acest lucru este profund îngrijorător. Iar poporul american merită mai mult decât atât”, a spus Harris, ironic.

“Am călătorit prin lume ca vicepreședinte al Statelor Unite. Iar liderii mondiali râd de Donald Trump. Am vorbit cu lideri militari, dintre care unii au lucrat cu Donald Trump. Și ei spun că Donald Trump este o bătaie de joc”, a spus Kamala Harris.

Trump: Viktor Orban a spus că „cea mai respectată și cea mai temută persoană este Donald Trump. Nu aveam probleme când Trump era președinte”

Trump s-a grăbit să o contrazică pe Kamala Harris. “Viktor Orban, unul dintre cei mai respectați oameni. Un om puternic, o persoană dură, deștept. Prim-ministru al Ungariei. A spus “de ce explodează întreaga lume? Acum trei ani nu exploda. De ce explodează?” El a spus “Pentru că ai nevoie de Trump înapoi ca președinte. Le era frică de el. Chinei îi era frică. China se temea de el. Coreea de Nord se temea de el. Rusia se temea de el”.

Biden, „un om slab și patetic, și o urăște pe Kamala”

Trump a avut cuvinte extrem de aspre la adresa președintelui Joe Biden, care ar fi redeschis conducta Nord Stream care lega Rusia de Germania, dar ar fi închis proiectul conductei XL din Statele Unite, și a comparat situația lui Biden, care a primit 14 milioane de voturi, dar a fost „dat afară” de partidul său, cu cea a Kamalei Harris, care nu a primit nici un vot, când a candidat, și acum candidează din nou.

“Acest bărbat slab și patetic pe care l-ați văzut la o dezbatere acum câteva luni, care dacă nu ar fi fost la acea dezbatere ar candida în locul ei, ea nu a primit voturi, el a obținut 14 milioane de voturi, ce să mai vorbim despre o amenințare la adresa democrației, el a obținut 14 milioane de voturi și l-au dat afară din funcție”, a spus Trump, adăugând, “Și știți ce? Vă voi spune un mic secret. Biden o urăște. Nu o suportă [pe Kamala Harris]”.

„Nu înțeleg situația, dar nu mă deranjează – pentru că cred că ne vom descurca destul de bine”, a spus Trump.

Foto: Profimedia

CITIȚI ȘI: