Dezvăluire șocantă a unui președinte de stat: La vârstă de 16 ani, am înjunghiat mortal o persoană
Rodrigo Duterte se află la Da Nang pentru a participa la summitul Cooperarea Economică Asia-Pacific (APEC).
„Când eram adolescent, intram și ieșeam des din închisoare. Mă băteam când cu unul, când cu altul. La vârsta de 16 ani, omorâsem deja pe cineva. O persoană reală, o bătaie, o înjunghiere. Nu aveam decât 16 ani. S-a întâmplat din cauza unei simple priviri. Câte astfel de priviri vor mai fi acum când sunt președinte?”, a spus Duterte.
Purtătorul de cuvânt al lui Duterte, Harry Roque, a precizat ulterior că președintele a glumit, fiind vorba despre o anecdotă pentru faptul că nu se teme să meargă la închisoare.
În cadrul aceluiași discurs, președintele filipinez a amenințat că va lovi un raportor al ONU pentru drepturile omului în cazul în care se va întâlni cu femeia respectivă și a folosit un limbaj obscen pentru a combate criticii săi în legătură cu represiunea împotriva drogurilor.
Rodrigo Duterte se pregătește de o întâlnire cu președintele american Donald Trump și cu alți lideri de stat, întrucât Filipine găzduiește summitul Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), la Manila, pe 12 și 13 noiembrie.
În luna octombrie, Duterte a declarat că este nemulțumit de activitatea agenției pentru combaterea drogurilor și a anunțat că este pregătit să împuște criminalii și violatorii care nu sunt pedepsiți aspru.
Rodrigo Duterte a fost ales în funcție anul trecut după ce a promis în timpul campaniei că va eradica drogurile din societate. De atunci, poliția a raportat uciderea a peste 3.900 de „personalități ale drogurilor”, justificând că a fost vorba doar despre autoapărare.